Comentarii

6/recent/ticker-posts

O gimnastă de performanță și-a dedicat viața lui Dumnezeu. A devenit maica Ecaterina și „mamă" pentru 150 de copii

Maica Ecaterina Lichi a ales să trăiască o viață ghidată de credință, chiar dacă în copilărie a fost gimnastă de performanță și putea avea un viitor strălucit în domeniu. Și-a dat seama că este făcută să îi ajute pe alții, așa că s-a retras la Așezământul de Copii Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți.


Acolo are în grijă aproximativ 150 de copii, care au fost abandonați sau abuzați înainte de a ajunge în grija ei și a altor măicuțe. În prezent, copiii, mici sau mari, locuiesc în căsuțele cu acoperiș roșu, frumos amenajate, așezate în jurul bisericii care poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” informeaza divahair.ro

Maica Ecaterina a devenit principalul sprijin pentru sufletele înstrăinate de familiile lor și le călăuzește pașii prin viață. Unii dintre ei au ajuns deja adulți realizați, cu succes profesional, și au reușit să își întemeieze familii. Cei mai mulți dintre copiii cu vârste între 7 și 25 de ani îi spun „mamă”, fiindcă ea este mereu acolo pentru ei și le oferă alinare.

Dragostea față de Dumnezeu a făcut-o pe Cristina, așa cum se numea înainte, să renunțe la gimnastică și să aleagă calea monahismului. Și-a dorit de mică să devină călugăriță, iar la 25 de ani și-a urmat chemarea. S-a oprit la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, unde a primit numele Sfintei Ecaterina, care este considerată ocrotitoarea celor învățați și iubitori de carte. Nu este o întâmplare, căci acum ea le ghidează pașii copiilor, orientându-i spre cariere de succes.

Maica Ecaterina are studii în psihologie și a făcut inclusiv cursuri de asistentă medicală, așa că știe cum să îngrijească minorii care ajung la Așezământul de Copii Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, acolo unde îi primește cu brațele deschise.

„Pentru unul sunt mamă, pentru unul sunt soră, pentru unul sunt prietenă, mă transform în ce vor ei să fiu, ca să pot să le fiu de folos. Sunt un pion prin care Dumnezeu vrea să facă ceva pe pământ. Noi ne îmbrățișăm foarte mult, plângem împreună, râdem împreună, stau permanent în mijlocul lor. Cred că Dumnezeu m-a pregătit pentru asta înainte de a crede eu că sunt pregătită să fac asta.”, a spus fosta gimnastă, potrivit observatornews.ro.


Maica Ecaterina alături de tinerii pe care îi are în grijă și care au absolvit liceul și școala profesională

Măicuța este tare mândră de realizările copiilor care au trecut pragul așezământului în ultimii ani, mai ales că mulți dintre ei au obținut performanțe greu de egalat în diverse domenii. Unii chiar și-au întemeiat familii și au ales să se căsătorească la mănăstirea de lângă așezământul care le-a fost casă o bună perioadă.

„Fiecare copil care a pășit pe poartă nu a fost întâmplător să vină aici și atunci misiunea mea este ca eu să fac ceva pentru el. Primii au ajuns aici acum 12 ani. Au fost cazați în căsuțele colorate în care se gospodăresc, își fac teme și planuri. Nu cred că m-am culcat vreodată fără să mă gândesc la ei, sau la ce mi s-a întâmplat, sau ce face, sau celui care e plecat în familie, sau copiii care au plecat de la noi. Binele trebuie să simți că-l faci, misiunea omului este de a face bine în general. Binele face parte din ființa noastră.”, a spus Maica Ecaterina pentru Observator.

Pentru aceștia, casa copilăriei lor va rămâne pentru totdeauna Așezământul de Copii Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, iar mama lor va fi până la finalul vieții Maica Ecaterina. Chiar dacă unii au ajuns deja pe picioarele lor și s-au mutat, se întorc pentru a-i destăinui bucuriile, tristețile și pentru a petrece alături de ea cele mai importante momente din viețile lor.

„Concediile obligatoriu vin în concediu o săptămâna acasă. Ei așa spun - vin acasă, venim acasă.”, a mai povestit măicuța.


Maica Ecaterina Lichi a fost hirotesită stareță

În toamna anului 2022, Maica Ecaterina Lichi a fost hirotesită stareță, ceea ce înseamnă că va conduce mănăstirea de lângă așezământul de copii. Această titulatură oficială nu a schimbat însă relația ei cu sufletele pe care le are în grijă. Bineînțeles, a fost onorată să fie numită stareță, dar a promis că nu se va schimba în raport cu micuții și tinerii care se bazează pe ea.

„Această ipostază în care mă voi afla de astăzi înainte, nu o va exclude pe cea de până acum, anume cea de soră, mamă, cârmuitoare a sufletelor copiilor Așezământului Sfântul Leontie. Este imposibil, de altfel, să abandonez sau să neglijez în vreun fel ceea ce mai bine de 10 ani am construit și șlefuit alături de părintele arhimandrit Iustin Tănase, directorul așezământului, și de întreaga echipă de profesioniști de la așezământ.”, a declarat Maica Ecaterina.

Credința și bunătatea sunt două forțe bine înrădăcinate în inima ei, așa că nu va renunța la munca depusă în serviciul altora, mai ales că și-a dat seama că pentru asta trăiește.

„Mă voi strădui ca și de acum înainte să mă implic cel puțin la fel de mult în poveștile tuturor copiilor, în reușitele, bucuriile, dar și neajunsurile sau necazurile fiecărei zile din viețile lor, întărind totodată legătura și apropierea dintre această mănăstire și așezământ. Pe acestea din urmă le desparte doar o alee de câteva sute de metri, dar le apropie multe perspective frumoase de bun augur pe care cu smerenie sinceră nădăjduiesc să le facilitez cu toată priceperea și dedicarea ce îmi stau cu putință.”, a adăugat stareța.

Mai rar așa oameni săritori, care vor să facă bine fără să aibă vreo așteptare în schimb. Maica Ecaterina este un exemplu pentru toată lumea. Și-a sacrificat viața și cariera pentru a șlefui oameni de succes. Deși nu are soț și copii biologici, reușește să fie mamă pentru sute de minori și tineri care trec pragul așezământului.

Sursa: divahair.ro


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii