Comentarii

6/recent/ticker-posts

Prima mașină electrică cu autonomie de 1.000 de kilometri și încărcare în 5 minute vine din China. Când se lansează

Tesla a reușit de una singură să ridice popularitatea mașinilor electrice la nivel global, dar inovațiile majore în domeniu s-ar putea să nu vină tot de la gigantul lui Elon Musk. Așa am ajuns în situația în care o autonomie de 1.000 de kilometri și o încărcare de doar cinci minute vor veni în premieră pe un model din China.


Contemporary Amperex Technology Limited sau CATL este unul dintre cei mai mari producători de baterii din lume și, de curând, a prezentat o nouă generație a platformei sale pentru mașini electrice cu pachete de baterii integrate în podea. Aceasta se laudă cu o autonomie maximă posibilă de 1.000 de kilometri sau 621 de mile. Partea revoluționară nu ține însă doar de autonomie, cât de timpul de încărcare. Câștigi 300 de kilometri în doar cinci minute la priză prin încărcare cu curent continuu.
Tehnologia revoluționară de la CATL pentru mașini electrice

Noul șasiu modular creat de Contemporary Amperex Technology Limited este intitulat CATL Integrated Intelligent Chassis (CIIC) și a fost creat din start ca o soluție all-in-one ușor de adoptat de producători mai mici sau mai mari. Nu de alta, dar dincolo de baterii, include motoarele electrice compatibile, suspensiile, amortizoarele și alte componente asociate.

Pe de altă parte, este important de reținut că această platformă nu anunță intrarea CATL pe piața constructorilor de mașini. Gigantul nu va realiza propriul bolid pe platforma detaliată mai sus. În schimb, în acest scop a inițiat o colaborare cu Horzon Auto, o companie ce vinde mașini electrice și sub brandul Neva Auto.



Când apare prima mașină electrică cu 1.000 de kilometri de autonomie


Conform datelor Car News China, un prim autoturism bazat pe platforma CIIC de la Horizon Auto va fi lansat abia în al treilea trimestru al anului viitor, înainte de finele lui 2024. Câteva prototipuri există deja, iar cifrele de autonomie au fost obținute în urma acestor probe. Un format final din punct de vedere al designului este necunoscut momentan, dar ne așteptăm să fie o variantă de serie a contului Eureka 03 pe care îl poți vedea în imaginea de mai sus, o alternativă pentru Tesla Model 3.

Revenind însă la cea mai importantă promisiune a noului prototip, autonomia de 1.000 de kilometri, care a fost adesea vehiculată ca fiind posibilă doar cu baterii de tip solid-state, a fost obținută de această dată cu un pachet de baterii ce oferă o eficiență de 75%. Chinezii au spus că autonomia reală scade cu aproximativ 20% de procente dacă temperatura ambientală este de sub -7 grade Celsius.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii