Un curier român în vârstă de 19 ani angajat în Germania a dezvăluit că lucrează 14 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Abia vorbește germană și își urăște meseria. Alexandru Radu este unul dintre miile de est-europeni exploatați în industria coletăriei, scrie cotidianul german Badische Neueste Nachrichten.
Curierul Alexandru Radu (numele a fost schimbat de redactori, n.red.) abia știe germană. Dar nici nu are nevoie de asta. Când românul de 19 ani petrece până la 14 ore pe șosea, șase zile pe săptămână, în zone comerciale și rezidențiale din sudul Germaniei, atunci sistemul de navigație și scanerul de colete îi sunt suficiente.
Sistemul de navigație îi vorbește limba și aplicația companiei la care lucrează îi arată lui Alexandru Radu unde se află și unde mai are de mers. Și îi spune șefului său în timp real cât de repede lucrează.
Viteza este totul într-o industrie care, cu modelul său de afaceri, amenință existența retailului staționar și, prin urmare, a centrelor orașelor. Pentru că Amazon livrează aproape orice produs imaginabil la fiecare ușă, aproape gratuit și extrem de rapid.
Cum este posibil? Prin exploatarea structurală a oamenilor, crede Dragana Bubulj, de la rețeaua de consultanță Fair Mobility, din Stuttgart, care servește și ca traducător pentru Radu, atunci când a stat de vorbă cu echipa editorială pentru realizarea acestui articol.
Fair Mobility, rețeaua de mobilitate echitabilă, este o instituție a Federației Germane a Sindicatelor (DGB) care își propune să educe angajații din industria coletăriei. Bubulj spune: „Șoferii adesea nu își cunosc drepturile și vorbesc puțin sau deloc limba germană”.
Potrivit rețelei, majoritatea lucrătorilor din industrie provin în prezent din România, dar și din Bulgaria, Croația, Macedonia, Serbia, Turcia și Irak. Și, cel puțin la început, ei cred că i-a lovit norocul. Giganții din industrie precum Amazon, Hermes, GLS și DPD îi atrag cu promisiuni de avansare și un viitor strălucit, dacă sunt dispuși să depună efort.
Marea problemă, așa cum o descriu experții de ani de zile, este că modelul de afaceri funcționează bine atunci când cea mai slabă verigă de la sfârșitul lanțului de aprovizionare depășește granițele legale și etice. Dragana Bubulj: „Trebuie să lucrezi mai multe ore decât s-a convenit contractual și adesea nu ești plătit pentru ele. Daunele vehiculului sau pierderea pachetului vor fi deduse din salariu”.
Presiunea și volumul de colete livrate în noiembrie și decembrie sunt enorme. Mulți sunt angajați înainte de această dată și apoi, pur și simplu, concediați după Crăciun: „În unele cazuri, lucrătorii de livrare nu primesc ultimul salariu lunar”. Următorii șoferi vor fi angajați apoi anul viitor, în speranța unei promovări.
Nu cu mult timp în urmă, Alexandru Radu era el însuși plin de speranță: „Lucrez în industrie de un an și două luni. Cu greu aș fi putut obține un loc de muncă mai bun, pe atunci. Din experiența mea, aici lucrurile sunt foarte corupte. Condițiile de muncă sunt mizerabile. Regulamentele sunt încălcate în fiecare zi, fără a fi luată nicio măsură reală”.
Radu conduce pentru un subcontractant, în numele unuia dintre cei mai mari și cunoscuți furnizori de servicii de colete. Tânărul român relatează: „Mă trezesc la patru dimineața și conduc 30 de minute până la depozit. Mai întâi îmi fac planul pentru tură. Asta înseamnă că îmi aranjez adresele, deoarece voi conduce spre ele mai târziu. Când pornește transportorul de colete, îmi selectez pachetele numerotate, le scanez și le încarc”.
Apoi pleacă pe ruta de livrare cu un vechi Mercedes Sprinter CDI, care uneori nu pornește. Și lucrează între 11 și 14 ore pe zi. Cu puțin timp înainte de Crăciun, programul poate fi și mai lung: „Nu am pauze reale. Am de obicei sandvișuri și mâncare gătită acasă la mine, pe care le mănânc între opriri. Asta îmi ia cinci, până la zece minute. Toaletele pe care le folosesc sunt de obicei la benzinării sau companii unde furnizez pachete”.
Radu spune că salariul său este de 1.800 de euro net, din care cel puțin jumătate sunt destinate chiriei și cheltuielilor curente. Folosește ceea ce a mai rămas pentru a-și întreține familia din România. Nu are copii și oricum munca îi lasă puțin timp pentru viața privată.
Sindicatele și politicienii discută de multă vreme despre îmbunătățiri în industrie. Dar nici reglementările care există deja nu funcționează, spune Radu. Salariul minim legal de 12 euro pe oră este o lume complet străină pentru el.
Dar nu aceasta este problema marilor companii ale căror sigle le poartă deseori șoferii de colete pe uniforme, dar pentru care nici măcar nu sunt angajați, pentru că lucrează pentru subcontractanți. Aceste companii sunt adesea supuse unor presiuni financiare mari. Marile corporații fac contracte dure și, de asemenea, se protejează împotriva încălcărilor legale.
Radu spune: „Am avut multe experiențe neplăcute. Una dintre ele a fost că am adus în companie un prieten care apoi nu și-a primit salariul”. Plângerile legitime au fost ignorate. „Nu cred că ești tratat decent câtuși de puțin. Superiorii mei încalcă toate regulile și închid ochii la toate greșelile și problemele din companie”.
În ciuda tuturor criticilor, un lucru este important pentru Radu: „90 la sută dintre clienți se comportă respectuos și foarte politicos”. Mulți destinatari cărora le-a dus colete la ușa apartamentului au simțit probabil presiunea la care sunt expuși oameni ca el. Mesajul său: „Clienții ar trebui să înțeleagă că întârzierile coletului nu sunt doar vina curierilor. Este și vina șefilor care nu își motivează angajații, îi tratează ca pe niște animale”.
Potrivit reprezentanților angajaților, problema de bază constă în structura industriei. Serviciile mari de curierat și coletărie acționează ca antreprenori generali; livrarea este de obicei efectuată de subcontractanți. Relațiile de muncă ale muncitorilor sunt, așadar, complet netransparente și conduc la dependențe, spune Dragana Bubulj.
Este îndoielnic dacă tânărul livrator Alexandru Radu va beneficia de îmbunătățiri în industrie. Pentru că are planuri importante pentru anul care vine: „Învăț limba germană mai bine, astfel încât să pot găsi un loc de muncă mai bun, unde să fiu tratat mai bine”.
Problema lui: când lucrează ca șofer de colete, cu greu are ocazia să-și îmbunătățească abilitățile lingvistice, în ciuda multor contacte scurte. Și nu are nici timp, nici bani pentru un curs de limbă. Timpul și banii sunt și motivele pentru care Alexandru Radu, ca majoritatea oamenilor, hrănește și el sistemul, în calitate de client: „Desigur că îmi fac cumpărăturile online”.
.webp)
0 Comentarii