Un român a găsit un telefon pe o bancă și a decis să îl ia acasă. I-a aruncat cartela și a plecat fără să se uite în jur. Bărbatul a crezut că a dat norocul peste el, însă după o săptămână și-a dat seama că a făcut o greșeală!
Un român în vârstă de 33 de ani din regiunea Monfalcone, de lângă orașul Trieste, Italia, a ieșit la plimbare, iar la un moment dat, s-a așezat pe o bancă. Acolo el a găsit un smartphone. Cum nu a văzut pe nimeni în apropiere, nu a stat prea mult pe gânduri și a decis să își însușească telefonul. După mai multe zile, s-a dovedit că hotărârea nu a fost tocmai una înțeleaptă.
Ce s-a întâmplat cu românul după o săptămână
Românul de 33 de ani stabilit în Italia a crezut că a dat norocul peste el atunci când a găsit pe o bancă un telefon mobil. I-a scos cartela, s-a asigurat că nu mai există nici un serviciu de localizare activat și a plecat acasă. Ce nu a știut el, însă, era faptul că zona este supravegheată video. O perioadă nu a știut nimic de proprietarul smartphone-ului, însă la o săptămână distanță s-a trezit cu poliția la ușă.
Inițial, proprietarul dispozitivului electronic nu a anunțat pierderea sau furtul bunului său la poliție. Dar în momentul în care a decis să depună o plângere, oamenii legii au refăcut traseul și au observat pe camerele de supraveghere din zonă cum românul a luat telefonul de pe bancă. Autoritățile l-au identificat și au mers direct la el acasă cu un mandat de percheziție. Acțiunea poliției s-a dovedit a fi un succes pentru că, într-adevăr, mobilul a fost găsit în locuința bărbatului de 33 de ani.
Românul a fost surprins să vadă oamenii legii la ușa lui și asta pentru că nu se aștepta ca telefonul să mai fie căutat după atâta timp. Totuși, el a făcut o mare greșeală să își însușească bunul altcuiva. Corect ar fi fost să raporteze smartphone-ul găsit la poliție. Iar pentru că nu a procedat corespunzător acum riscă închisoarea.
0 Comentarii