Comentarii

6/recent/ticker-posts

Ungaria, înjurată pe imnul României. Scandări xenofobe ale petroliștilor de Ziua Națională

Petrolul a remizat, 0-0, la Voluntari, bifând un adevărat record: o singură înfrângere în ultimele 15 partide. Însă atenția s-a mutat în tribune, unde suporterii Petrolului au transformat momentul dedicat Zilei Naționale într-un fiasco.


În startul partidei, fanii prahoveni au afișat un uriaș banner tricolor, alături de mesajul: „Așază-ți, române, drapelul în inimă!”. Însă „lupii galbeni” și-au dat în petec începând de la intonarea imnului național. „Deșteaptă-te, române!”, a fost bruiat de cei peste 300 de suporteri ai „găzarilor”, care au început să scandeze lozinci reprobabile la adresa maghiarilor. Înjurăturile au continuat și în timpul meciului, când dinspre peluza oaspete s-au putut auzi diverse scandări anti-Ungaria, printre care: „Suntem Români și ne vom apăra pământul neamul și istoria, alé alé, să-ți dăm la m***, bozgore!”.

Dacă fanii oaspeților au avut meciul lor cu ungurii, suporterii celor de la Voluntari l-au luat la țintă pe Ismael Diomande, mijlocaș defensiv al Petrolului, care a avut o intrare groaznică la Andrei Dumiter, fiind eliminat imediat (min. 76). „Criminalule!” și „Rușine să îți fie!”, i-au strigat suporterii ilfoveni, mulți neuitând că un alt petrolist, Dragoș Țicu, i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu în urmă cu câteva etape.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii