Pe vremuri, i se spunea „Alain Delon de România”, iar fetele stăteau la coadă, după spectacole, ca să intre în cabina lui. Ulterior, actorul a intrat într-un con de umbră, răpus de demonul alcoolului, însă și de o boală fatală.
Geo Costiniu a fost idolul unei generații, mai ales dacă vorbim despre femei. A jucat în filme, dar și pe scene de teatru și, conform a ceea ce povestea chiar el într-un interviu, ani mai târziu, fetele stăteau la coadă în fața cabinei sale, după fiecare piesă de teatru, pentru a-l… vedea.
Geo Costiniu, actorul care susținea că Alain Delon a avut noroc că el s-a născut în România și nu în Franța
S-a născut în data de 23 aprilie 1950 și a decedat înainte ca povestea lui să se încheie, în 2013. De altfel, povestea lui Geo Costiniu pare să fi rămas în aer cu mulți ani înainte ca el să moară, în ultima parte a vieții sale devenind doar un alt „ilustru necunoscut”.
Unii spun că ar fi fost vina lui, de vreme ce fiecare om în parte este dator către sine să se ocupe de propria soartă. Alții, binevoitori, îi deplâng existența și își amintesc de el cu nostalgie.
A jucat mai multe filme românești, printre care Mirii Anului II, Parașutiștii, Nemuritorii, Septembrie, Ora Zero, Ciocolată cu Alune, Un oaspete la Cină, Niște Băieți Grozavi, De ce are Vulpea Coadă, Întâmplări din Alexandria, Capul de Rățoi, Patul Conjugal, Neînvinsă-i Dragostea sau Aștept Provincia, dar și în nenumărate piese de teatru. În antetul acestui articol îl poți vedea în ultima sa piesă de teatru.
Geo Costiniu s-a remarcat rapid în lumea cinematografică, însă și în cea a teatrului, fiind apreciat, în mare măsură, pentru frumusețea lui. Numit „Alain Delon de România”, actorului nu i-a lipsit niciodată atenția sexului frumos, ba dimpotrivă, s-ar putea spune. Alain Delon ar fi avut mare noroc că Geo Costiniu nu s-a născut în Franța, de altfel – așa susținea actorul, atunci când i se amintea de asemănarea dintre el și celebrul star francez.
Într-un interviu pe care avea să-l înregistreze ani mai târziu, mărturisea că, în fața cabinei sale se făcea coadă de fete, după fiecare piesă de teatru în care juca. Garderobiera, care îi era, de asemenea, și prietenă, obișnuia să le trieze pe cele venite să-l vadă, în funcție de frumusețea acestora. Este lesne de înțeles că la Costiniu în cabină nu ajungea chiar oricine, iar cu această amintire obișnuia să se mândrească actorul chiar și în ultimii lui ani din viață.
A fost căsătorit de cinci ori, încercând, de fiecare dată, „ca la loz în plic”, să-și găsească tichetul câștigător. Într-un final, s-a dovedit că lozurile norocoase nu sunt destinate chiar oricui, drept pentru care actorului îi era greu, în ultimii ani, să-și amintească numele tuturor soțiilor.
De la alpha, la omega: cronica unei morți anunțate
În ciuda faimei din tinerețe, a doua parte a vieții lui Geo Costiniu nu s-a derulat așa cum te-ai fi așteptat. Picase în patima băuturii, iar boala și sărăcia îi erau deja cunoscute. Juca din când în când, însă marea majoritate a timpului și-o petrecea în cârciuma din cartier, stând singur la masă și savurând licorile bahice care îi erau atât de dragi.
Ca fapt divers, se spune că în acea cârciumă, scaunul pe care obișnuia să se așeze acesta este, în continuare, gol, iar pe pereții birtului se află poze cu el, din perioada de glorie.
În mod evident, atunci când vorbim despre Geo Costiniu, vorbim despre neputință, iar viața actorului ar putea fi transpusă, de la sine putere, într-un film sau măcar într-o piesă de teatru.
Noi nu îl vom judeca pentru alegerile făcute în viață pentru că, în definitiv, așa cum spuneam anterior, fiecare este responsabil pentru soarta sa. Cu alte cuvinte, orice om ar trebui să aibă dreptul să fie grandios, să urce pe cele mai înalte culmi, ca mai apoi să se arunce de acolo, direct în gol.
În 2013, Geo Costiniu pleca dintre noi, răpus de cancer.
0 Comentarii