Angela Similea a avut parte de un mariaj care a traumatizat-o, al treilea. Cântăreața a fost căsătorită de patru ori și aproape fiecare alegere făcută a adu-o în același punct, cel al divorțului, iar fiecare despărțire a lăsat și o traumă în viață artistei. Recent, aceasta și-a adus aminte de mariajul petrecut alături de Jan Hilgen, cel de-al treilea soț, care nu s-a terminat deloc asa cum anticipase.
„Pe Jan l-am cunoscut aici, în ţară, într-un grup de prieteni de-ai mei din America. El s-a îndrăgostit fulgerător de mine, la prima vedere. Nu l-am considerat niciodată un bărbat frumos, ci unul plăcut. Îmi făcea plăcere devotamentul lui, repetatele lui cereri în căsătorie.
Era curtenitor, multă vreme îndrăgostit, bogat, un om care mi-a „preluat” cu eleganţă prietenii şi colaboratorii cei mai apropiaţi… Lungă vreme a fost o căsătorie reuşită”, și-a amintit Angela Similea, potrivit Ciao.
Jan Hilgen era un om de afaceri din Olanda și mereu se prezenta oamenilor prin intermediul numelui soției sale. Dacă la început, cântăreața nu a văzut neapărat o problemă pe seama acestui lucru, mai târziu, avea să-și dea seama că partenerul ei de viață încearcă să profite destul de mult de pe urma succesului său culminant.
„Mi s-a părut un om cinstit… Şi cu toate acestea – mă amuză şi azi – mariajul nostru a fost discutat în termeni contractuali. Eu eram pentru el o cifră de afaceri înaltă prin tot ceea ce reprezentam.
Soţul meu nu deschidea nici o uşă fără să spună „sunt soţul Angelei Similea”, pentru că altfel, fiind cetăţean străin, i-ar fi fost mult mai greu, în orice minister sau întreprindere de comerţ exterior.
Ei bine, soţul meu, deci, venea târziu, marcat de această boală, eu consider că e o boală de care n-a putut scăpa, băutura, şi mă apostrofa: „Ce eşti tu? Cine eşti tu? Tu eşti un nimeni….
Eu nu mai cântam, nu mă mai chema nimeni, stăteam încremenită, perplexă de ceea ce vedeam la televizor, cu genunchii adunaţi sub mine pe o canapea… Iar el mă apostrofa cu dispreţ. A şi plecat până la urmă”, a mai povestit Angela Similea.
Florin Piersic și Angela Similea s-au iubit în secret, în timp ce actorul era căsătorit cu Anna Szeleş
Florin Piersic, acum în vârstă de 87 de ani, și Angela Similea, 77 de ani, au trăit o poveste de dragoste ca-n filme, în urmă cu 40 de ani, pe vremea când actorul era căsătorit cu actrița Anna Szeleș.
Actorul Florin Piersic era considerat unul dintre cei mai talentați și mai atrăgători bărbați ai vremii și se spune că nicio femeie nu-i putea rezista. Angela Similea devenise o adevărată stea a scenei românești, frumoasă, elegantă, și un simbol al feminității pentru vremea respectivă. Zeci de ani mai târziu, Florin Piersic și Angelea Similea aveau să dezvăluie că au trăit o drragoste pătimașă.
„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasari şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, pâna ne-am cuplat de tot.
A fost o «lipitură» în toata regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere, a declarat Piersic.
„Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Szeleş. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine”, a mărturisit actorul cu câţiva ani în urmă, potrivit Viva.
0 Comentarii