La un an de la acțiunea ofițerilor anticorupție la cabinetul de oncologie din ambulatoriul Spitalul Județean de Urgență Suceava, judecătorii au decis că procesul doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh poate să înceapă. Șefa secției Oncologie, acuzată că a luat mită de la aproape 300 de pacienți, nu a contestat ancheta.
Libertatea vă prezintă detalii noi din dosarul care arată cum medicul primea banii de la pacienți. De cele mai multe ori primea bancnotele direct în mână, le mulțumea zâmbind pacienților, uneori spunând: „nu este nevoie”, dar niciodată nu a refuzat.
La percheziții, când banii i-au căzut din poșetă, medicul a invocat că toate plicurile erau primite de la colegi, drept cadou pentru ziua sa. Imaginile au contrazis-o.
Pe 11 ianuarie 2024, Tribunalul Suceava a dispus începerea judecății în dosarul de corupție al medicului Anca Dumitrovici Ababneh, șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava. Medicul inculpat nu a formulat nicio excepție, nu a contestat nimic din ancheta procurorilor. Cum nici instanța, din oficiu, nu a sesizat nereguli, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde începerii judecății.
Potrivit hotărârii Tribunalului Suceava, procurorii au identificat și audiat cei 280 de pacienți și aparținători filmați de camere în timp ce ofereau mită medicului.
Așa cum Libertatea a relatat, împotriva medicului Anca Dumitrovici Ababneh au fost formulate două denunțuri. Investigațiile polițiștilor anticorupție din Suceava au arătat că „în rândul pacienților care au nevoie de tratament oncologic este de notorietate că medicul Ababneh Dumitrovici Anca și personalul secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava așteaptă sume de bani pentru prescrierea medicamentelor și facilitarea obținerii de rețete medicale. Mai multe persoane au afirmat că aceste obiceiuri au fost preluate de la fosta șefă de secție”.
Colegii doctoriței Dumitrovici Ababneh afirmau, într-un document prin care își exprimau susținerea față de medicul care tocmai fusese arestat, că nu era vorba de mită, ci de mici atenții – bomboane, flori – pe care pacienții le ofereau în semn de recunoștință.
Datele din dosar arată că de cele mai multe ori șefa de la Oncologie primea bani de la pacienți. În general, sume mici, de 50, 100 de lei, pentru că pacienții, mulți dintre ei în faze terminale ale bolii, aflați pe tratament cu morfină pentru a le alina durerile, aveau să declare la audierile ulterioare că nu își permiteau mai mult.
„Lumea vorbea că primește”, își explica gestul o pacientă, la audieri.
Mai multe pe libertatea.ro
0 Comentarii