Cine a pus bețe-n roate Unirii Principatelor Române. Interesele boierilor moldoveni și ale austriecilor

Unirea Principatelor Române din 1859 a fost un proces complex, marcat de convulsii puternice în societatea românească și care a avut ca inamici Marile Puteri, dar și boieri nemulțumiți că Moldova ar pierde forța economică pe care o avea

La 24 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza, fost pârcălab de Galați, cunoscut ca patriot, dar și mare cartofor și amant de ocazie, devenea domnitor și în Țara Românească. Anterior, pe 5 ianuarie, tot el fusese ales domnitor în Moldova. O generație incredibilă de tineri boieri patrioți reușea astfel, printr-un șiretlic, să pună Marile Puteri europene în fața faptului împlinit și să realizeze Unirea Principatelor Române, o construcție statală ce va sta la baza statului modern român.

Deși în multe manuale școlare sau în perioada comunismului nationalist acest eveniment a fost prezentat ca un proces lin, firesc, rezultat al unei emulații patriotice generale, în realitate, unificarea a fost un eveniment complex, cu rădăcini adânci, marcat de mari convulsii sociale și politice.
Zămislirea unei generații de patrioți

Nașterea României moderne a fost un proces de lungă durată, început odată cu apariția conștiinței naționale prin secolul al XVIII-lea, odată cu primele memorii boierești și proiecte statale, care prevedeau inclusiv unificarea principatelor. Momentul decisiv care a marcat acest drum sinuos a fost anul 1830. După războiul ruso-turc și Pacea de la Adrianopol, din 1829, țariștii învingători au impus otomanilor un alt statut al Principatelor românești, dar au inaugurat și o nouă formă de protectorat rusesc.

„După 1829, s-a desființat monopolul comercial otoman, dar și frontierele otomane cu Europa, și românii au început să aibă libertate de mișcare. Boierii au putut să-și trimită copiii la studii la Paris, la Viena sau Berlin. Au putut cumpăra bunuri, haine, cărți. Această generație care a ajuns în Occident este cea care, de fapt, a creat România modernă”, spune Iulian Nechifor, profesor doctor în istorie.

Pe scurt, s-a ridicat o generație de tineri boieri intelectuali care gustaseră din mirajul Occidentului, conștientizând decalajul uriaș dintre Principatele Române și marile state central-vest europene. Acești tineri întorși în țară cu vântul schimbării și idei revoluționare sunt cei care au stârnit Revoluția de la 1848, ridicându-se practic împotriva propriilor părinți, reprezentanți ai rămășițelor medievale românești.

Acești tineri și-au rispit averile pentru un singur ideal: România modernă.

„Totul a pornit de la această generație tânără de boieri și intelectuali. A fost o luptă teribilă și o confruntare de generații excepțională, pentru că acești tineri s-au întors cu idei revoluționare. Acești tineri boieri școliți în Occcident și-au dat seama că trebuie să construiască o societate nouă, pe alte baze, iar pentru asta trebuia să o distrugă pe cea veche. Mulți dintre acești tineri și-au irosit averile publicând ziare și făcând lobby, și-au vândut moșiile și au sacrificat totul pentru a construi un stat modern”, explică profesorul Nechifor.

Noroc chior pentru români pe scena istoriei

Eforturile acestei noi generații ar fi fost în van, dacă nu ar fi intervenit norocul. După înăbușirea Revoluției de la 1848, Principatele se aflau sub control strict, otoman și rusesc. În 1853, rușii îi atacă pe otomani în Marea Neagră declanșând Războiul Crimeei. Speriate de ideile expansioniste ale Rusiei, Marile Puteri Occidentale, în frunte cu Franța și Anglia, dar și state tinere, se raliază în jurul Imperiului Otoman și îi atacă pe țariști în Crimeea.

Rușii sunt învinși, iar la Conferința de Pace de la Paris, din 1856, românii primesc o șansă nesperată. Marile Puteri doreau să facă un stat tampon în calea expansiunii țariste. Tratatul de Pace de la Paris din 1856, cel care a pus capăt războiului Crimeei, este cel care integrează, de fapt, Țările Române în Europa.

„Trebuia să constituim un stat modern sub garanția colectivă a Marilor Puteri, în special sub protecție franceză, pentru a opri expansiunea Rusiei. Practic, ne-am trezit cu un cadou extraordinar care trebuia gestionat. Nici Marile Puteri nu erau conștiente clar ce trebuie să facă cu noi și cum să arate noua structură ne-au dat drerptul la organizarea Adunărilor Ad-Hoc”, precizează Iulian Nechifor.

Inamicii din exterior: Austria, Imperiul Otoman și Rusia

În timp ce patrioții români făceau lobby și se străduiau să convingă Marile Puteri de justețea cauzei românești, Austria și Imperiul Otoman încercau să ne saboteze pe cât posibil. Pe de o parte, otomanii se temeau că românii vor dori și independența, temere de altfel justificată.

„Pe plan extern, sunt doi jucători care ne erau adversari. În primul rând, era Imperiul Otoman care realizează că este primul pas către independență și pierderea Principatelor din sfera de influență. În aceste condiții, otomanii au mituit o parte din boieri ca să susțină că, de fapt, românii nu vor nicio unire, că sunt doar niște „minți înfierbântate venite de la Paris care vor doar să strice buna orânduială a țării. Avem și astăzi genul acesta de discurs”, precizează Iulian Nechifor.

Este de notorietate faptul că otomanii l-au mituit pe Nicolae Vogoride, un prinț aventurier cu origini bulgărești, ajuns caimacam (n.red. guvernator) al Moldovei în timpul Divanurilor Ad-Hoc. Acesta a falsificat alegerile în mod grosolan, cu agenții săi, arătând că, de fapt, românii nu doreau Unirea. Vogoride a făcut însă greșeala să se laude cu isprava, prin scrisori, fratelui său de la Constantinopol. Corespondența a fost interceptată de Ecaterina „Cocuța” Conachi și predată unioniștilor, cu atât mai mult cu cât era amanta lui Cuza.

Scrisorile au fost publicate în presa de la Bruxelles, iar sub presiunea Marilor Puteri, alegerile au fost reluate, rezultatul anterior fiind anulat.

Ceilalți adversari ai Unirii, austriecii, au plătit, la rândul lor, agenți și propagandă pentru a convinge Europa, la fel, că românii nu vor să se unească. Austriecii se temeau ca nu cumva românii din teritoriile lor să-și dorească, la rândul lor, unirea. La aceasta se adăuga dorința lor neîmplinită de a pune mâna pe Principate.

„Imperialii aveau în acea perioadă o mare frică. Aveau câteva provincii cu populație numeroasă românească - Transilvania, Banatul, Maramureșul și Bucovina. Erau convinși că dacă va exista un stat românesc, tendința naturală a românilor din aceste provincii ar fi fost să se rupă de imperiu și să se alipească Principatelor Unite”, adaugă Nechifor.



Spaimele moldovenești și anti-unioniștii români

Unirea Principatelor nu era amenințată doar de Mari Puteri ostile, ci și de boieri tradiționaliști care nu vedeau cu ochi buni ascensiunea unei noi generații progresiste și mai ales schimbarea obiceiurilor, temându-se de pierderea privilegiilor medievale. O parte a boierilor moldoveni erau îngrijorați că, odată cu unirea și mutarea capitalei la București, Moldova va intra într-un proces de decădere economică, temere, de altfel, justificată, potrivit specialiștilor.
Citește și: Hora Unirii, scrisă pe un buton de cămașă. Ce om politic a fost fericitul posesor al podoabei

„O parte dintre boierii moldoveni au sesizat repede un aspect. Dacă se mută centrul puterii și capitala dinspre Iași spre București, Moldova va fi defavorizată. Și aici au fost reacții la fel de dure și în timpul procesului de unire, dar și după abdicarea lui Cuza, în anii de domnie ai lui Carol I. Din păcate, au avut dreptate. Centrul puterii a alunecat într-adevăr către Muntenia, iar în timp Moldova a fost izolată”, precizează Iulian Nechifor.

Și asta în condițiile în care Moldova era ceva mai dezvoltată economic față de Țara Românească.

„Spre 1859, Moldova era net superioară celorlalte regiuni, ca dezvoltare economică, infrastructură şi funcţionabilitate a instituţiilor publice. Din punct de vedere economic, absolut toţi indicii surclasau Ţara Românească, iar în unele cazuri, ca de exemplu în agricultură, aveau chiar o valoare dublă", a declarat pentru ”Ziarul de Iaşi”, conf.dr. Mihai Cojocariu, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza".

Intelectualii moldoveni au exprimat aceste griji. „Iaşii şi toată Moldova de Sus nu vor fi decât puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse în planul doi“, scria memorialistul Nicolae Şuţu, despre nemulţumirile moldovenilor.