De ce a ajuns Ștefan cel Mare să se închine turcilor după două decenii de lupte. Motivul este neașteptat

În anul 1487, după două decenii de războaie aproape neîntrerupte, Ștefan cel Mare se vede nevoit să se închine turcilor. Deși a fost victorios în majoritatea războaielor contra otomanilor, mare voievod moldovean a preferat alianța cu Semiluna, decât promisiunile deșarte ale creștinilor.

Ștefan al III lea Mușat a luat tronul Moldovei în anul 1457. L-a câștigat cu sabia, la fel ca și tatăl său, Bogdan al II-lea. După aproape jumătate de secol de domnie, Ștefan al III lea Mușat a rămas în istorie drept Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți lideri politici și militari medievali ai românilor.

În cei 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare a extins teritoriul Moldovei, inclusiv cu posesiuni transilvane, a asigurat prosperitate economică, avânt cultural și ecleziastic dar mai mult decât orice stabilitate politică. Abil diplomat a știu să jongleze cu pacea și războiul în așa fel încât să-și protejeze principatul și tronul.

Cel mai mult s-a războit cu turcii, o forță de temut a evului mediu, un imperiu uriaș care se întindea pe trei continente. Două decenii i-a ținut în frâu pe otomani, câștigând majoritatea bătăliilor împotriva acestora. Cu toate acestea, către finalul domniei, Ștefan cel Mare a fost nevoit să se închine marelui sultan și pe deasupra să-i plătească și tribut.



Ștefan cel Mare, moldoveanul de coșmar al otomanilor

Atunci când a urcat pe tron Ștefan cel Mare, în anul 1457, Moldova plătea tribut otomanilor. Unchiul său, Petru Aron, și ucigaș al părintelui său Bogdan al II-lea, a fost primul domnitor moldovean care s-a închinat turcilor.

Moldova, în vremea lui, se afla în plin război civil, iar turcii controlau deja Dobrogea aflându-se la granița Moldovei. Fără să aibă puterea de a susține un conflict cu otomanii, Petru Aron dă fără să crâcnească un tribut de peste 2000 de monede de aur, otomanilor, pentru a fi lăsat în pace.

Ajuns pe tron, Ștefan cel Mare, a continuat să le plătească turcilor, timp de 16 ani, un tribut de 3000 de galbeni. În acești 16 ani, domnitorul moldovean și-a întărit armata, administrația și mai presus de toate a întărit instituția domniei bazându-se mai ales pe boierii mici și mijlocii dar și pe țăranii liberi, sau răzeși, cum era numiți în epocă.

După atâtea decenii de conflicte interne Moldova se bucura de stabilitate și înflorire economică. După mai bine de un deceniu de domnie, Ștefan cel Mare a început să găsească soluții pentru a contracara influența otomană. În primul rând a invadat de mai multe ori Țara Românească încercând să pună domnitori care nu erau supuși turcilor și alături de care putea să realizeze alianțe anti-otomane. În plus, după 1473, Ștefan a refuzat să mai plătească tribut turcilor.

Având în vedere acțiunile voievodului moldovean din Valahia dar și refuzul plății tributului, otomanii organizează o amplă acțiune de pedepsire a voievodului moldovean, în anul 1475, culminând cu celebra bătălie de la Podul Înalt, sau Vaslui.

Otomanii sunt umiliți de oștile Moldovei, unii vorbind de una dintre cele mai groaznice înfrângeri ale islamului. Au urmat alte și alte campanii împotriva Moldovei. Majoritatea bătăliilor cu turci au fost câștigate de Ștefan cel Mare, acesta devenind un adevărat coșmar al otomanilor.



”Athleta Christi” s-a închinat vecinilor în schimbul promisiunilor deșarte

Deși a fost biruitor în 34 din cele 36 de bătălii purtate, Ștefan cel Mare s-a închinat turcilor în anul 1487, cu 17 ani înainte de moartea sa. Aparent atitudinea marelui voievod pare inexplicabilă. Specialiștii spun însă că întreg contextul geopolitic l-a determinat pe Ștefan cel Mare să se închine turcilor.

Mai precis, nu se putea baza pe nimeni în lupta anti-otomană. Încă de la începutul domniei a încercat să găsească ajutor în rândul regatelor creștine, mari puteri medievale vecine precum Polonia sau Ungaria. Prima dată, Ștefan cel Mare s-a apropiat de polonezi. Prin tratatul de la Overchelăuți din 1459, Ștefan cel Mare devine vasal al regelui polonez Cazimir al IV lea.

Jurământul de vasalitate a fost reînoit ulterior în 1469. De la polonezi nu a obținut mari beneficii. Din contră. Deși nu au ridicat niciun deget pentru a ajuta Moldova în lupta cu otomanii, Ștefan s-a trezit și atacat de armatele regelui polonez Ioan Albert în 1497. Mai mult decât atât, în timp ce Ștefan avea de înfruntat atacurile otomane, Polonia încheia tratat de pace cu Înalta Poartă.

Cu Regatul Ungariei, Moldova lui Ștefan cel Mare a avut inițial probleme. A fost atacat de armata regelui Ungariei, Matei Corvin. După ce i-a bătut pe unguri la Baia, în 1475, înainte de bătălia de la Vaslui, Ștefan cel Mare prestează jurământ de vasalitate față de regele Ungariei.

Prin acest jurământ atât vasalul cât și suzeranul își promiteau ajutor reciproc. Sprijinul maghiar a fost însă infim, iar voievodul moldovean s-a descurcat mai degrabă singur. Înainte de bătălia de la Războieni, în 1476, Ștefan a cerut cu disperare ajutorul regelui Ungariei, mai ales că era atacat și de munteni, și de turci, și de tătari. Matei Corvin era însă ocupat cu nunta.

„Trimise cuvânt grabnic lui Mateiaş, regele Ungariei, să-i vină în ajutor. Acesta însă, preocupat de pregătirile nunţii cu Beatrice, fiica lui Ferdinand de Sicillia, a întârziat, aşa încât armata pe care a trimis-o spre Moldova, comandată de Ştefan Bathory, a ajuns la Breţc, aproape de pasul Oituzului, după ce campania se terminase, după ce sultanul trecuse îndărăt Dunărea. Prin urmare, în ceasul cel greu, Ştefan a fost singur, cu desăvârşire singur”, scria Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”.

În anul 1484, Ștefan cel Mare a pierdut Chilia și Cetatea Albă în fața turcilor. În anul 1485, prestează din nou jurământ de vasalitate, la Colomeea, în fața regelui Poloniei sperând în ajutor militar pentru recuperarea celor două cetăți. Nu a primit decât 3000 de oameni și promisiuni deșarte.

„Din nefericire însă, odată vanitatea satisfăcută, regele polon a uitat să-şi onoreze angajamentul. Şi în loc de o armată puternică, aşa cum cerea un asediu al celor două cetăţi, i-a dat lui Ştefan numai un corp de 3000 de ostaşi. Poate nu i-ar fi dat nici pe aceştia, dacă n-ar fi intrat, tocmai, în timpul ceremoniei de la Colomeea, turcii în Moldova, prădând şi arzând ţara, până la Suceava inclusiv”, adaugă în aceeași lucrare Constantin C. Giurescu.

A primit doar un titlu onorific de ”Athleta Christi” de la papa Calixt al VI-lea după victoria de la Vaslui. Nu trupe sau orice fel de ajutor practic.



Ștefan cel Mare credea că poate avea mai mare încredere în turci decât în creștini

După capturarea Chiliei și Cetății Albe de către turci dar și lipsa de ajutor din partea statelor creștine vecine, l-a făcut pe Ștefan cel Mare să se gândească la un compromis cu turcii. În anul 1487, se închină sultanului, îi recunoaște ca suzeran și este de acord să reia plata tributului. Plătea, anual 4000 de ducați. Era totuși jumătate din suma pe care o plătea valahii pentru a-și asigura liniștea. De altfel îi avertizase pe venețieni, cu ani în urmă, că fără ajutor nu va rezista la nesfârșit.

„Şi dacă Dumneazeu va vrea ca eu să nu fiu ajutat se vor întâmpla două lucruri: ori se va pierde această ţară, ori voi fi silit să mă supun păgânilor”, scria acesta veneţienilor cerând sprijin.

Mai mult decât atât, Ștefan cel Mare și-a sfătuit urmașii ca mai degrabă să se înțeleagă cu turcii, fiindcă sunt mai de încredere decât creștinii. Adică își respectă angajamentele militare, cel puțin.