Grigore Moisil: „Dacă vreți să ajungeți istorici, învățați matematică, dacă vreți să ajungeți medici, învățați matematică“

Grigore Moisil, părintele informaticii românești, a mers în anii ’70 în mai multe școli pentru a le vorbi copiilor despre matematică, dar mai ales despre calculatoare. Grigore Moisil, considerat a fi părintele informaticii românești, s-a născut la 10 ianuarie 1906, la Tulcea. „Ce-am făcut când eram mic de tot? Nu mai țin minte. 

Peste primii opt ani ai vieții mele e aruncat un văl pe care nu-l pot pătrunde. Și dacă cineva îmi povestește depe atunci câte ceva, iau parte la poveste ca la aceea a unui străin, cineva deosebit de mine. Totul desigur se urma cu regularitate. Nu știu. Probabil că nimic mai important nu s-a întâmplat. Tulcea, primul oraș în care am trăit. Nu țin minte mai nimic informeaza adevarul.ro

Mă văd uneori atunci când l-am văzut pe bunelul ultima oară. Eram mic și țineam o stea mare. I-am urat viață lungă. A treia zi a murit. Peste câteva timp am sosit în București cu vaporul și apoi cu trenul. Am tras la Mme Banciu apoi am găsit casă. Ce mi s-a mai întâmplat în București nu știu. Peste un an ne-am mutat la Mme Focșa“, scria savantul în scrierile sale, publicate de soția sa, Viorica Moisil, în volumul „A fost odată... Grigore Moisil“.

Lui Grigore Moisil i-a plăcut matematica de mic copil. În 1969 scria în „Almanahul Educației“: „Mi-aduc aminte de un prieten al familiei, un excelent profesor de matematici — este vorba de Ion Baciu — care și el, încă de pe când eram mic, mă încuraja și mă aprecia, mă lăuda că înțeleg matematica și că, bineînțeles, prevedea că voi deveni inginer. Dacă atunci când eram copil am prins farmecul calculului mintal și al regulei de trei simple, pe la vreo 11 ani, profesorul Ion Ottescu m-a făcut să înțeleg bucuria demonstrației geometrice. 

Era în timpul războiului, se-nțelege, al primului război mondial. Poate că faptul că am citit după o carte de geometrie căreia îi lipseau primele pagini a fost și acesta un mare ajutor, știind că în cărțile de geometrie elementară, primele pagini, cele în care se explică ce e o dreaptă, planul și cercul, erau cele mai prost făcute; ele se datorau autorului cărții. Imediat ce se trece la teoreme și demonstrații, acestea sunt frumoase; ele sunt opera lui Euclid. Profesorul Ottescu a știut să înceapă, în lecțiile sale, prin a da o demonstrație nu prea simplă unei teorii neevidente. Reieșea clar necesitatea demonstrației“, povestea savantul.

În vara anului 1923, Grigore Moisil dă examen particular de clasa a VIII-a la Liceul Ortodoxe din București. Ce să urmeze? „Pe vremea mea, cine era „bun la matematici“, trebuia să devină inginer. Eu am terminat liceul cu un an mai devreme decât se obișnuia. Eram slab și atunci mama nu m-a lăsat să mă înscriu la Politehnică unde se zicea că e „mai greu“. M-am înscris la facultate, la matematici. În toamna următoare am dat examen la politehnică, am intrat, dar nu chiar cel dintâi, al patrulea“, povestea el în anul 1969.

La Facultatea de matematici, Grigore Moisil a avut o pleiadă de mari profesori. Profesorul D. Pompeiu este însă cel care i-a fost cu adevărat mentor nu numai în ale matematicii, ci și în anumite reguli de viață. Pompeiu era prietenos cu studenții, discuta cu ei, le dădea sfaturi, le povestea din viața lui. Într-un articol „Amintiri despre Dimitrie Pompeiu“, apărut în „Gazeta Matematică“ în martie 1965, el scria: „Pompeiu a știut întotdeauna să trezească interesul pentru lucrurile rare. Pompeiu a știut să ne facă nu numai să înțelegem matematica, ceea ce e de datoria oricărui profesor, dar să și fim obsedați de ceea ce pe atunci aveam impresia că am putea să înțelegem mai mult…“.

În toamna anului 1924, Grigore Moisil dă examen de intrare și la școala Politehnică. Va urma cursurile școlii numai câțiva ani și n-o va termina niciodată.

În anul 1926 Grigore Moisil dă licența în matematici și rămâne student numai la Școala Politehnică: „Mi-am dat în paralel examenele și la Facultatea de Matematici și la Politehnică. Ceva mai târziu, am căzut la multe examene la Politehnică și când cădeam la examene la Politehnică, îmi dădeam examenele la Facultatea de Științe: așa am terminat-o. Am lucrat la matematici dar îmi continuam și Politehnica. În 1929, căzând la multe examene la Politehnică, pentru a nu avea un bilanț negativ, mi-am dat seama că aveam gata o lucrare de matematici care poate s-ar fi potrivit ca lucrare de doctorat. Profesorii Pompeiu și Țițeica au fost de acord că lucrarea putea fi prezentată la doctorat“.

În 5 iunie, Grigore Moisil își susține teza de doctorat la Facultatea de Științe din București, cu lucrarea „La mécanique analytique des systèmes continus“, având în comisie pe profesorii Pompeiu, Țițeica și Davidoglu. În această teză de mecanică, el folosește anumite ramuri ale matematicilor foarte abstracte și puțin cunoscute la acea epocă, cum ar fi analiza funcțională, pentru a rezolva probleme foarte concrete, în speță, ale mecanicii firului.

Mai multe pe adevarul.ro