Comentarii

6/recent/ticker-posts

Un sătmărean a sunat la poliție și a anunțat că i s-a furat mașina. De fapt, uitase unde o parcase: „Era foarte aglomerat la mall”


Un bărbat a sunat, pe 31 decembrie, la 112, după ce nu și-a mai găsit mașina în parcarea supraaglomerată a unui centru comercial din Satu Mare. Omul a crezut că cineva i-a sustras mașina, a intrat în panică și a contactat autoritățile, relatează PresaSM.


Situație tragicomică la Satu Mare, unde un șofer a raportat furtul mașinii sale din parcarea unui mall. Polițiștii s-au îndreptat spre locul solicitării, doar că, după circa 10 minute, același bărbat a sunat tot la 112.

I-a transmis operatorului că și-a găsit mașina și că nu mai e cazul ca agenții să vină la fața locului. „Era foarte aglomerat, nu mi-am luat niciun punct de orientare și am uitat unde am parcat”, a explicat bărbatul.

Fiind sfârșit de an și foarte aglomerat în orașul din nordul țării, într-un moment în care toată lumea alerga după ultimele cumpărături, sătmăreanul a scăpat de amendă.

Alertarea falsă a autorităților se pedepsește de legislația în vigoare prin aplicarea de amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei sau prin prestarea de la 200 la 400 de ore de muncă în folosul comunității.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii