Conflict între Anamaria Prodan și Gigi Becali. Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man, după ce acesta a reziliat contractul cu ea pentru a semna cu fraţii Ioan şi Victor Becali, chiar înaintea transferului său la Parma.
Și deși Anamaria Prodan a câștigat procesul cu Dennis Man, care e obligat să-i achite daune de aproximativ 500.000 de euro, Gigi Becali a pus-o la colţ pe Anamaria Prodan.
Becali a afirmat că impresara n-ar trebui să primească niciun ban, pentru că nu a fost implicată în transferul internaţionalului român la Parma.
„Nu poți să dai bani unui om care nu a făcut nimic. Au făcut recurs la Curtea Supremă și vor câștiga acolo. Cum să dai bani la un om care nu merită? Vor câștiga acolo și gata. Ce implicare să am eu, am semnat eu cu ea, aveam eu nevoie de impresar?”, a declarat Gigi Becali, conform Playsport.
Anamaria Prodan, atac dur la Gigi Becali: Diferența dintre noi este de la cer la pământ
În replică, Anamaria Prodan a afirmat că Gigi Becali nu se poate ridica la nivelul ei, pentru că nu înțelege termenii tehnici ai acestui proces. Mai mult, impresara îl acuză pe milionar de fariseism, trufie, minciună și răutate.
„Mă distrez când vorbește. Între credința în Dumnezeu și răutate sau prostie este ceva uriaș. Gigi încă nu știe ce este credința. Dacă ridici biserici și ești rău la suflet, minți, batjocorești, păcălești și esti trufaș nu ai cum în 10.000 de vieți să stai alături de Dumnezeu.
Gigi azi la ce face și ce vorbește este fariseu. Păcat pentru că își dorește mult să convingă lumea căci este altceva decât ce arată. Sfatul mea este să urce pe Athos și să facă un efort să înțeleagă ce înseamnă credința și Dumnezeu.
Îmi doresc enorm să reușească să se apropie de Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului și poate înțelege pe final de viață ca batjocura pe care o face față de toți cei ce stau pe lângă el le va experimenta în scurt timp pe pielea lui. În rest, ce să comentez?
Păi eu vorbesc despre lege cu Gigi? Vorbesc și eu cu avocați. Cu judecători. Cu oameni cu facultăți. Ce să vorbesc cu Gigi? Ce subiecte comune să avem? Diferența este de la cer la pământ între noi. Dacă îl întreb despre pian, mă întreba ce este ăla…
Nu prea avem subiecte. Subiectele lui favorite sunt bârfele, jignirile, răutățile, minciunile, măreția nejustificată și nesusținută de nimic. Să-i dea Dumnezeu sănătate și putere să își îndrepte viața. Ce-mi doresc mie îi doresc și lui. Și mă rog pentru sufletului lui foarte chinuit și mic”, a declarat Anamaria Prodan pentru ProSport.
0 Comentarii