Orașul elvețian, Lausanne, a devenit, timp de trei zile, cel mai urmărit din Europa pentru sportul românesc! Pentru că aici, la sediul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), se află o armată de jurnaliști care încearcă să relateze cele mai importante amănunte despre cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep. Aceasta va fi audiată, miercuri, joi și vineri, după apelul depus la TAS, într-o tentativă de a-și anula sau de a-și reduce suspendarea de 4 ani.
Demersul Simonei la TAS are o strategie diferită, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat la Sport Resolutions, tribunalul independent de la Londra care a scos-o din tenis până pe 6 octombrie 2026. Într-un interviu pentru Adevărul, avocatul Cristian Cernodolea a explicat, ca la carte, atât șansele Simonei la TAS, cât și abordarea echipei sale de avocați.
Printre detaliile subliniate de Cristian Cernodolea s-a numărat și faptul că, după decizia nefavorabilă de la Sport Resolutions, „Simo“ s-a dezis, în mod public, de antrenorul Patrick Mouratoglou. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul unor interviuri incendiare pe care constănțeanca le-a acordat pe finalul anului 2023. Halep a fost extrem de vehementă, în dialog cu Paris Match, când a aruncat tot necazul ei cu dopajul în cârca lui Mouratoglou, după cum Adevărul a arătat aici.
Tot în cadrul interviului pentru Paris Match, Halep a dezvăluit că a rupt orice legătură cu fostul ei antrenor. De aceea, informația furnizată, astăzi, de Euronews România e una explozivă! Potrivit sursei citate, Patrick Mouratoglou va fi audiat, joi, la TAS. Așadar, după răcirea relațiilor, Halep și Mouratoglou se vor afla, din nou, față în față.
Antrenorul francez de 53 de ani a recunoscut deja, în mod public, că se simte vinovat pentru ceea ce i s-a întâmplat Simonei, în condițiile în care suplimentul cu colagen, contaminat cu Roxadustat, a fost luat de Halep la indicația oamenilor de la Academia Mouratoglou. Din păcate, atât regretele, cât și declarațiile lui Mouratoglou sunt tardive acum. Pentru că Agenția Mondială Antidoping (WADA) are un cod care nu lasă loc de interpretări: orice sportiv e direct responsabil pentru substanțele depistate în organismul său!
Având în vedere acest amănunt, e foarte greu de crezut că, inclusiv după audierea lui Mouratoglou la TAS, Halep poate câștiga ceva concret. Speranța româncei ține, mai degrabă, de furnizarea unor probe solide prin care să demonstreze varianta contaminării. Ceea ce n-a reușit la tribunalul Sport Resolutions. În plus, Halep mai are o problemă mare, cea legată de pașaportul biologic. Acesta indică spre varianta „dopajului sanguin“, după cum Adevărul a explicat aici.
0 Comentarii