Arheologii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" (ICEM) din Tulcea au descoperit în ultimele două săptămâni un monument funerar datat cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al IV-lea, după ce autoritatea locală a început un proiect de realizare a sistemului de preluare a apelor pluviale pe o stradă din oraş.
Arheologul ICEM, Marian Mocanu, a declarat că edificiul este un monument funerar de familie spectaculos, datorită construcţiei care include un culoar central şi camere funerare.
"Este deosebit ca structură. Probabil că un asemenea edificiu funerar a aparţinut unei familii sau unor personaje extrem de influente şi potente financiar în perioada respectivă. Este important pentru că e primul monument de acest gen descoperit la Tulcea pe teritoriul municipiului. Chiar şi în zona Dobrogei, în peninsula balcanică, tipul acesta de monument nu este chiar aşa de des. O descoperire de acest tip se face doar o dată la 20, 30 de ani", a menţionat reprezentantul ICEM, Marian Mocanu.
El a mai spus că în mormânt s-au descoperit oase provenite de la patru indivizi şi a adăugat că edificiul a fost afectat anterior de lucrări edilitare.
„Intervenţiile care s-au făcut în deceniile anterioare cu diferite reţele de utilitate publică au afectat monumentul, iar atunci cei care au făcut lucrările nu au binevoit să anunţe. Totul s-a făcut pe repede înainte şi s-a astupat, aşa încât şi această lucrare dacă era cu doi metri spre sud, habar nu aveam de existenţa edificiului", a precizat Mocanu.
„În curte la mine, nu este nimic. Vecinii au găsit. În spate, le-a căzut casa şi atunci au găsit ceva, ca un hol. Şi a intrat bătrâna aia până acolo, dar i-a fost frică să mai intre. A murit săraca. Atunci au venit de nu ştiu unde şi au adus nu ştiu câte maşini cu piatră şi au pus acolo, ca să nu cadă casa. Dumnezeu ştie ce era acolo. Nu a venit nimeni să vadă ce era acolo. Era înainte de 1989", a afirmat Sultana Bizdu.
Potrivit ICEM, după finalizarea cercetărilor arheologice, monumentul funerar va fi conservat in situ, iar autoritatea locală va devia lucrările edilitare, pentru a nu afecta monumentul.
0 Comentarii