Va prezentam o serie de imagini din perioada comunista in legatura cu formarea si intretinerea plantatiilor de pomi fructiferi, din 1972. Romania a beneficiat de secole, datorita pozitiei geografice si a climei, de livezi de pomi si arbusti fructiferi. Inca de pe vremea cronicarilor, se aminteste de satele in care oamenii traiau de pe urma „pometelor”.
Toate aceste peisaje pomicole din zilele colinare si de la campie aveau sa dispara pentru totdeauna o data cu cooperativizarea agriculturii. In urma defrisarii livezilor traditionale au fost infiintate masiv plantatii de mar, prun, cires si visin, adeseori pe terenuri cu pante abrupte si secetoase sau pe pasuni sarace si excesiv de umede.
Drept urmare, mii de hectare de livezi tinere s-au uscat inainte de a incepe sa produca, iar multe din cele ramase neingrijite au fost decimate in scurta vreme de boli si daunatori.
In zonele submontane scapate de sub incidenta colectivizarii, unde localnicii au ramas pe pamantul strabunilor lor, au fost infiintate de-a lungul vremii adevarate microferme de mari si prun, care le-au asigurat indeajuns veniturile necesare pentru intretinerea familiilor lor.
Harnicia si inteligenta acestor oameni parca nascuti pomicultori aveau sa creeze, chiar inainte de revolutie (1989), primii fermieri particulari. Se cuvine sa amintim pe bunii gospodari din comunele: Voinesti, Candesti, Malul cu Flori si Gemenea din judetul Dambovita.
0 Comentarii