Comentarii

6/recent/ticker-posts

Stres, flatulențe și scaune moi, în cuantum de 500.000 euro. Daune estimate pentru o trădare suferită de un fost prefect

Caz șocant la Bacău, unde fostul prefect ALDE Maricica Coșa îi cere în instanță 500 de mii de euro lui Constantin Scripăț, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, după o „trădare politică“, care s-a lăsat cu dosar penal.


Trădarea de care este acuzat Constantin Scripăț s-a produs pe 29 ocombrie 2020, în timpul ședinței de Consiliul Județean, moment în care acesta a votat actuala majoritate a CJ Bacău, în contradicție cu voința partidului.

Imediat, Maricica Coșa, președinte al ALDE Bacău, a prezentat o demisie din partid a lui Scripăț, nedatată, negată de acesta.

Mai mult, cazul a intrat ulterior în atenția procurorilor Anticorupție, care însă au clasat dosarul sub aspectul infracțiunii de șantaj și l-au trimis, pentru acuzația de fals, pentru continuarea cercetărilor, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

„Deși era membru al partidului ALDE, pârâtul scrie pe pagina sa de Facebook că le mulțumește consilierilor județeni din cadrul Partidului Social Democrat care I-au votat pentru a dobândi această funcție. În postarea de pe pagina personală de Facebook, pârâtul mă jignește pe mine și pe dl Constantin Avram (membru ALDE), numindu-ne «cuplu ceaușist»”, mai reclamă Maricica Coșa, citată de Ziarul de Bacău.

Maricica Coșa afirmă că a avut de suferit și gastrointestinal: „Flatulență și scaunde moi”

În cererea de chemare în judecată, Maricica Coșa povestește despre situația inconfortabilă pentru ea, când a trebuit să dea declarații în fața anchetatorilor.

„Demisia” și conflictul cu Constantin Scripăț i-ar fi produs atacuri de panică și insomnii, motiv pentru care a făcut o evaluare psihologică la Daniela Tănase, care potrivit unor postări pe Facebook, este fan Maricica Coșa.

Concluziile evaluării psihologice sunt dramatice: tensiune intrapsihică, insomnie, tahicardie și transpirații.

„De asemenea, expertul la care a apelat fostul prefect face referire la „simptome gastrointestinale prezente de tipul flatulenței și a deranjamentului intestinal, prin scaune moi”., mai precizează Ziarul de Bacău.

Primul termen al acestui proces în care Maricica Coșa cere 500.000 de euro va avea loc pe 12 aprilie, la Tribunalul Bacău.

Între timp, Maricica Coșa a schimbat simpatiile politice, iar acum îl susține pe George Simion. Fostul prefect de Bacău este foarte activ la mitingurile AUR din țară și a fost prezent și la mitingul de la Bacău, alături de Vasile Botomei sau Petrică Munteanu.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii