Comentarii

6/recent/ticker-posts

"Acum vreți să o transformați pe femeie în mare activistă. Calmați-vă, că abia leagă două cuvinte!"


Tudor Sișu, atac dur la adresa Erikăi Isac, interpreta piesei Macarena. Piesa scoasă recent de Erika Isac a împărțit nu doar internetul în două, ci și lumea artistică, pentru că, deși s-a bucurat de succes, nu toată lumea a rezonat cu muzica sau cu mesajul transmis de Erika Isac. 


Printre cei care au comentat dur se numără și Tudor Sișu, mebru al La Familia. Rapperul spune că a înțeles mesajul piesei, dar altceva îl deranjează… Erika Isac face valuri de trei săptămâni cu piesa ei, Macarena, piesă manifest care a reușit nu doar să artragă atenția asupra mesajului, ci și să împartă societate în două, iscând reacții dintre cele mai neașteptate. 

Printre cei care s-au arătat deranjați de Erika se numără și un veteran al rapului autohton, Tudor Sișu, care a atacat-o fără menajamente pe artistă.

Tudor Sișu, atac dur la adresa Erikăi Isac, interpreta piesei Macarena


În doar 3 săptămâni, Erika Isac a adunat peste 5 milioane de vizualizări pe YouTube cu piesa ei, Macarena, o mulțime de felicitări, dar și mult hate în mediul online, pentru că nu toată lumea a înțeles mesajul artistei sau pur și simplu nu a rezonat cu modul în care Erika s-a exprimat. Printre cei care au reacționat dur se numără și componentul trupei La Familia. Rapperul a publicat pe contul său de Facebook un text care, de asemenea, a iscat controverse.

„Am înțeles chestiunea cu Macarenea și e OK… Acum vreți să o transformați pe femeie în mare activistă, calmați-vă, liniștiți-vă, că abia leagă două cuvinte! Aaaa și să nu uit, o să avem ocazia să dovedim egalitatea fetelor… Ne vedem în tranșee? Practic vă chinuiți să importați toate bolile bătrânului Apus', a scris Tudor Sișu pe Facebook.

Erika Isac: „Majoritatea femeilor adoră tot ce se întâmplă cu această piesă”

Mai mult ca sigur, Erika Isac nu a anticipat ce valuri urma să facă piesa ei, care s-a viralizat în scurt timp de la lansare. Și nu și-a închipuit nici că acest manifest feminist va împărți lumea în două pe internet. Versurile piesei, dar și videoul au creat controverse, iar mulți au ajuns să-și dea și unfriend în social media din cauza piesei Macarena.

„Ce m-a inspirat a fost lumea în care trăim. Am o soră, o mamă, sunt femeie și aud zilnic tot ce li se întâmplă femeilor din jurul nostru, lucruri care au ajuns atât de frecvente încât sunt privite ca o normalitate. Am vrut să vorbesc despre ceva real.

Majoritatea femeilor adoră tot ce se întâmplă cu această piesă și sunt foarte mândre de mine și eu de ele. La bărbați în schimb, sunt păreri împărțite. O parte sunt foarte încântați și mă încurajează să fac asta tot mai mult, iar o parte sunt supărați pe mine și restul femeilor din lume. Până la urmă, am scris piesa pentru cine are nevoie de ea, nu pentru toată lumea', a spus Erika Isac într-un interviu pentru PRO TV.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii