Baza aeriană americană de la Mihail Kogălniceanu se va transforma într-un adevărat oraș după o investiție guvernamentală de aproape 2,5 miliarde de euro. Va putea găzdui peste 10.000 de militari NATO, clădiri anexe, un spital și o școală și va deveni una dintre cele mai mari din Europa de Est. Peste 2.300 de hectare de teren arabil au fost expropriate și au început lucrări de extindere.
Timp de cinci ani, în zona bazei de la Mihail Kogălniceanu se vor construi alte structuri militare. Actuala pistă a aeroportului va fi dublată, deservită de depozite de combustibil și mai multe hangare pentru diferite tipuri de avioane de luptă și drone.
Lucrările au început în partea de sud a viitorului oraș militar, unde acum se construiesc drumuri de acces și o rețea electrică de mare capacitate. Totul, pentru un răspuns rapid, în caz de nevoie.
Nicolae Crețu, comandant Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu: "Din punct de vedere strategic dezvoltarea bazei aduce un plus de securitate în întregul bazin al Mării Negre".
Orașul militar Mihail Kogălniceanu va avea toate facilitățile pentru ca 10.000 de soldați NATO să poată locui aici împreună cu familiile: grădinițe, școli, un spital, precum și magazine sau parcuri de distracție.
Nicolae Crețu, comandant Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu: ”Este un concept inedit pentru armata României de a dezvolta această capabilitate aici, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat cu Crimeea și cu situația de securitate".
Și baza aeriană NATO de la Câmpia Turzii se modernizează
Potrivit autorităților, noua bază modernizată de la Mihail Kogălniceanu și orașul care se va dezvolta în jurul ei este concepută pentru a putea prelua logistică și resurse umane de la cea din Rammstein, din Germania.
În același timp, și Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, un punct strategic important din flancul estic al NATO, se află acum în plină modernizare.
Pe cele 370 de hectare care au fost expropriate se vor construi, printre altele, hangare pentru depozitarea aeronavelor, o platformă de parcare.
Dorin Lojigan, primarul Municipiului Câmpia Turzii: ”Modul în care se dezvoltă nu poate decât să protejeze orașul. Din punct de vedere economic, e foarte bine. Toată lumea cantonată la bază își cheltuie aici banii".
Atât la Mihail Kogălniceanu, cât și la Câmpia Turzii vor fi angajați și civili, în special în zona de servicii.
0 Comentarii