Senatoarea Diana Sosoaca a fost prinsa, duminica, de politistii din Buftea in timp ce conducea cu 110 km/h pe un drum cu limita maxima de 40 km/h. Politia i-a suspendat permisul pentru 90 de zile „Inimaginabil, deci taie si scrie peste semnatura”, a strigat Sosoaca in timp ce politistul completa procesul verbal.
„Fi-r-ar mama voastra de nenorociti ce sunteti”, a zbierat apoi Sosoaca catre politist, in timp ce facea live pe Facebook. Ea a sustinut ca a fost urmarita de acasa si ca se doreste sa fie impiedicata sa candideze.
Politia a transmis un comunicat de presa cu acest incident, fara a mentiona numele senatoarei.
„La data de 10 martie a.c., in jurul orei 11:59, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu si actionau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, politistii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maxima de viteza este de 40 km/h.
Potrivit normelor legale in vigoare, politistii au procedat la sanctionarea contraventionala a persoanei care a condus autoturismul, cu amenda in valoare de 1.485 lei, precum si la retinerea permisului de conducere al acesteia, in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioada de 90 de zile”.
0 Comentarii