Comentarii

6/recent/ticker-posts

Alimentul românesc care i-a înnebunit pe americani: Dispare imediat de pe rafturi


Salamul de Sibiu a cucerit piața americană, fiind disponibil în cele mai mari magazine din SUA. Încă din 2014, acest produs a trecut prin numeroase controale, iar procesul de export a fost complex. Deși la noi este accesibil, prețul său în America este considerabil mai mare.


Prețurile salamului de Sibiu

Cu o tradiție de peste 130 de ani, salamul de Sibiu este foarte apreciat atât în România, cât și în Europa. Anual, românii din țară și străinătate consumă aproximativ 3.000 de tone din acest produs. Pe Amazon, salamul de Sibiu se vinde cu 42 de dolari pe kilogram, echivalentul a aproape 194 de lei, în timp ce în România prețul variază între 10 și 22 de dolari pe kilogram.


Originea și denumirea salamului de Sibiu

Inițial, salamul de Sibiu era cunoscut sub numele de "salam de iarnă" deoarece era produs doar în sezonul rece, din octombrie până în aprilie. Numele a fost schimbat ulterior pentru a reflecta zona de proveniență. Acesta este primul produs românesc din carne care a obținut Indicație Geografică Protejată (IGP) din partea Uniunii Europene.


Exportul în SUA

Salamul de Sibiu Agricola IGP este primul produs românesc de origine animală exportat în Statele Unite după o pauză de mai multe decenii. Procesul de export, început în 2014, a implicat multiple controale și verificări de conformitate cu normele de siguranță alimentară, culminând în 2021 cu o inspecție de la Departamentul de Agricultură al SUA.

Istoria și controversele legate de origine

Paradoxal, salamul de Sibiu nu este originar din Sibiu, ci din Sinaia. Filippo Dozzi, un pietrar italian stabilit la Piatra Arsă în 1885, a început producția unui salam crud-uscat, cunoscut inițial sub numele de salam de iarnă.

Compoziția interzisă

În fabricarea salamului de Sibiu nu sunt permise potențiatori de gust (de exemplu monoglutamat de sodiu), acidifianți, coloranți, adaosuri proteice (proteină vegetală, proteină animală) sau orice alt adaos care poate înlocui carnea, sarea de mare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii