Consternarea unui profesor după ce a citit „perla” unei mame pe un grup de Facebook: „A da notă mică unui elev e totuna cu a-l discrimina”

Îmi aud urechile fel și fel de minuni, dar cea pe care v-o spun în acest editorial sare mult de tot calul. Să înțeleg că „a da notă mică unui elev e totuna cu a-l discrimina”, așa susține o mamă pe un grup de Facebook.

Hai să clarificăm! Calificativele sau notele sunt simpli indicatori de performanță meniți să evalueze dacă anumite conținuturi au fost însușite sau nu. Nu reprezintă în ansamblu elevul (personalitate, capacități intelectuale, caracter). Nota nu trebuie să fie un capăt de lume, indiferent de cât de mică ar fi ea.

Să ne învățăm copiii să privească nota ca pe o simplă etapă din procesul lor de învățare, nu ca pe o tragedie, e mult mai sănătos așa.

Dacă e mică, tragem linie și vedem ce-i de făcut, unde trebuie să lucrăm, ce minusuri avem la lecția/ materia respectivă, nu să-i sărim profesorului în cap și să-l acuzăm că a dat un test „prea greu”.

În primă instanță, nu ai cum să decizi tu asta fiindcă nu ai competențele necesare și nu cunoști particularitățile clasei respective. Mai util e să ai o discuție deschisă cu copilul și să vedeți împreună ce soluții sunt. Puteți chiar să-i cereți cadrului didactic să vă evidențieze palierele asupra cărora mai trebuie lucrat, sunt sigur că ar fi mult mai de ajutor decât să-i contestați fără fundament munca.

Toată treaba asta pornește (cel mai mult) de acasă, din păcate. Elevii devin niște vânători de calificative de teama comparărilor fără rost sau a șantajului emoțional („iei nota X, cu mine ai terminat-o”/ „dacă iei Y, îți iau telefon scump”).

Mi-aș dori să o combatem împreună, profesori și părinți, prin raportarea, în primul rând, a noastră față de aceste rezultate și prin utilizarea lor în folosul copiilor, nu în defavoarea lor.