Una din marile hidrocentrale ale ţării, cea de la Vidraru, va fi retehnologizată pentru prima dată, după aproape 60 de ani de funcţionare. Lucrările se vor întinde pe şapte ani, cu doi ani mai mulţi decât a durat ridicarea acesteia în anii '60. Contractul are o valoare de aproape 200 de milioane de euro.
Construcția a început în 1960 şi a durat 5 ani şi jumătate. La cea vreme, barajul Vidraru era al cincilea în Europa și al nouălea în lume. Hidrocentrala este amplasată la peste 100 de metri sub nivelul albiei râului Argeș. Sunt 42 de kilometri de galerii subterane, pentru care muncitorii au scos din munte aproape 2 milioane de metri cubi de rocă şi au turnat un milion de metri cubi de beton.
"S-a construit în 5 ani, o retehnologizăm în vreo 7. Sunt convins că dacă investiția din 1966 a fost amortizată în 28 de ani, cea semnată astăzi va fi recuperată probabil în câțiva ani", declară premierul Marcel Ciolacu.
Au fost 5 licitaţii eşuate până când două mari companii româneşti şi una croată au câştigat contractul de 188 de milioane de euro. Doar proiectarea va dura un an şi jumătate, iar lucrările vor fi gata în 2031. Odată cu retehnologizarea, producţia de energie va fi de 10 ori mai mare. Fiecare dintre cele 4 turbine va furniza 588 de MW, adică aproape cât un reactor de la Cernavodă.
"Toate investiţiile din sectorul energetic vor duce de fapt la o producţie mai mare de energie, deci pentru toţi românii asta înseamnă perspectiva unor facturi mai mici în anii ce vor urma", afirmă Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Hidrocentrala de la Vidraru o va depăşi ca putere instalată pe cea de la Porţile de Fier.
După jumătate de secol, centrala este modernizată

Ce beneficii vor avea românii

0 Comentarii