Leon Rotman, primul dublu campion al României la o ediție a Jocurilor Olimpice, cea de la Melbourne 1956, în probele de 1.000 de metri și 10.000 de metri canoe simplu, împlinește azi 90 de ani.
E veteranul, primul "amiral" al flotilei noastre, cel mai bătrân campion olimpic român în viața și unul dintre cei mai longevivi din lume. Ulterior a mai câștigat un bronz la Olimpiada de la Roma, din 1960, la 1.000 de metri canoe simplu.
O legendă mai mereu ignorată sau uitată
E încă în putere, are o memorie incredibilă, vorbește fluent, chiar dacă amintirile și numele i se mai amestecă printre gânduri.
De ceva timp merge ajutându-se de un baston fiindcă: „Am piciorul ăsta care mă mai supără, după o entorsă mai veche, dar în rest sunt bine fizic și mental.
Chiar dacă sunt singur, fiindcă acum 7 ani mi-a murit soția, după care mi-am pierdut și copiii, băiatul și fata. Mă chinui așa, dar mă mai ajută și vecinii".
Are cinci nepoți deja mari, dar îi vede rar, fiindcă sunt stabiliți în Israel.
Stă într-un apartament în zona Dristor, din când în când mai iese pe la piață sau la plimbări pe lângă lacul IOR. La 68 de ani de la marea sa performanță, lumea sportului l-a cam uitat.
Cu 13 ani în urmă spunea cu tristețe: „Când n-am mai putut să vâslesc, n-am fost lăsat să antrenez nici la club, nici la lot.
Până atunci fusesem un bun român, după aceea devenisem doar un evreu de care se fereau toţi".
Lucrurile au rămas la fel de atunci, chiar dacă, din când în când, a fost decorat de statul român sau de COSR.
E o legendă care se strecoară aproape invizibilă printre oameni, mulți neștiind nimic despre cel care ducea faima României pe podiumul Olimpiadelor, în anii '50-'60.
Este unul dintre marii campioni ai clubului Dinamo, pentru care a cucerit 14 titluri naționale și locul 1 în numeroase competiții internaționale.
Dar și "câinii" l-au pierdut în colbul amintirilor. În urmă cu mai bine de un deceniu, Leon Rotman avea o poză de-a sa, ruptă.
Fusese o vreme expusă la panoul de onoare, dar ulterior a găsit-o aruncată într-o pivniță a clădirii.
A ajuns la 15 ani la clubul Dinamo, unde a început la secția de lupte. După trei ani, simțindu-se nedreptățit la o competiție, a decis să plece și s-a dus la secția de kaiac-canoe, care abia se înființase.
Entorsa, barca tăiată cu fierăstrăul, avertismentul lui Ismailciuc și două medalii de aur
A trăit multe peripeții la Melbourne înainte de a deveni cel mai mare canoist al lumii. Își amintește că "era într-o miercuri, cu vreo două săptămâni înainte de curse. Aveam liber și eram pe ponton.
Îi urmăream pe adversari, îi mai cronometram. Ismailciuc, colegul meu, a făcut o poartă din bluze de trening și am început să ne jucăm, să tragem cu mingea la poartă.
Am avut ghinionul să alunec pe o porțiune mai umedă de pământ și am făcut entorsă. Abia m-am târât până la tribune, iar la corturile unde stăteam m-au dus colegii pe brațe".
Adversarii au aflat și îl luau peste picior, îi tot arătau o minge de fotbal, se bucurau de accidentarea lui, „dar Ismailciuc le tot zicea, că vorbea bine limba rusă, «Râdeți voi, râdeți, dar Rotman o să vă bată pe toți!»”.
S-a antrenat așa, cu piciorul de sprijin accidentat, iar la ultima verificare, la 10.000 de metri a scos în jur de 54 de minute. Un timp foarte bun, care i-a pus pe gânduri pe ceilalți.
A avut probleme și cu barca: „La comisia de control, adversarii, antrenorii cehilor, ungurilor și sovieticilor, au văzut că barca mea din cedru avea o torsiune în spate, din fabricație.
M-au întrebat dacă am altă barcă. Am adus o alta, din fâșii din lemn de brad. Când au aflat că nu am mai tras pe ea, au zis că e bună.
Doar că era mai lungă cu un centimetru-doi. Am tăiat-o eu cu fierăstrăul. Toți se bucurau, se gândeau că o să am probleme pe o barcă nouă, dar n-am avut”.
A câștigat fără probleme ambele curse, așa cum profețise Ismailciuc. Oricum, adversarii se temeau deja de el.
Fiindcă la un bilateral cu ungurii, la Snagov, înainte de Olimpiadă, îl bătuse pe Hernek, marele lor campion. Îi "dăduse" 45 de secunde la 10.000 de metri.
La Melbourne a condus mereu în proba-regină, care a ieșit ulterior din programul competițiilor. I-a bătut lejer pe ungurul Parti și pe sovieticul Bukharin, care s-au chinuit mult timp să meargă în plasa sa.
„Dar era greu să mergi pe urma mea, că aveam un stil special, mișcam fundul bărcii stânga-dreapta, făceam valuri.
Eu aveam pornirea tare, vreo 300-400 de metri, și apoi un finiș rapid, vreo 120-130 de metri. Și întorceam bine, în sprint.
Când mai aveam o ultimă tură, vreo 1.300 de metri, m-am uitat în urmă și ei erau la 70-80 de metri. Mi-am făcut finalul și am câștigat lejer", povestește marele campion.
Înainte cu o noapte de proba de 1.000 de metri, a visat "că n-o să am punctul mort, adică perioada în care vâslesc mai încet, la 750 de metri, ca de obicei, ci la 900 de metri.
Culmea, cehul Hradil a plecat tare, mai bine ca mine. Dar când l-am văzut cum trage, mi-am dat seama că la 400 de metri se taie.
Că eu gândeam cursele. Și așa a fost. L-am ajuns, l-am depășit, dar la 900 de metri, exact ca în vis, am încetinit și eu. Veneau după mine Hrenek și Bukharin, că cehul cedase complet.
Dar mi-am revenit și am reușit să îi înving, la vreo jumătate de barcă".
Bronz la Roma, cu o barcă de împrumut de la un finlandez
Patru ani mai târziu, Leon Rotman a ajuns la Roma cu două bărci noi "făcute de cei de la Reghin după modelul străinilor. Dar erau prea ușoare, aveau doar 16,600 kilograme în loc de 20.
A trebuit să pun plumb în ele. Și așa am ajuns să fie nevoie, prima dată în viața mea, să trag în recalificări.
M-am dus la un sportiv finlandez, care avea o barcă bună, suedeză, să mi-o împrumute. Mă plăcea, așa că mi-a dat-o.
Au vrut și adversarii să o ia, dar le-a zis: «Nu, eu i-am dat-o lui Rotman». Cu ea m-am calificat până în finală.
Dar iar mă accidentasem, făcusem o întindere la umeri. Iar în finală am condus până la 750 de metri, dar am intrat în punctul mort și m-au depășit ungurul Parti și sovieticul Silaev.
Am încercat să revin, dar n-am mai putut face sprintul meu obișnuit de final, de peste 100 de metri. Am reușit să accelerez doar pe ultimii 50-60 de metri.
M-am apropiat, dar nu a fost de ajuns ca să-i mai întrec. Era prima oară când mă băteau", rememorează Leon Rotman.
"Dinamo m-a aruncat repede, securistul ajuns președinte m-a dat primul afară"
Una dintre marile dezamăgiri ale lui Leon Rotman rămâne cea legată de felul în care a fost obligat să plece de la clubul său, Dinamo.
Își amintește că "în 1964 a fost numit președinte al clubului unul, Nae Ion, securistul care ne însoțea pe noi în străinătate. Era un antisemit.
Și, un an mai târziu, m-a dat afară, a zis că sunt plafonat. Deși eu mai puteam să concurez lejer încă doi-trei ani. Eram căpitan în MAI, așa că m-au trimis la muncă.
Mă voiau cei de la circulație, dar mi s-a spus că nu pot să fac parte din aparatul central. Așa că m-au trimis la Capitală, unde au vrut să mă dea la economic.
Nu am vrut, că acolo băgai oameni nevinovați la pușcărie. Le-am zis că vreau la juridic, să prind hoți.
Am învățat meserie din zbor și am început să prind hoții de butelii, pe cei care spărgeau case și furau ce apucau.
Am dezmembrat și o bandă de șapte spărgători de Moskvich, mașini care abia apăruseră.
Le furau aparatele radio de la bord, că erau la mare căutare. Unde era scandal mă duceam și eu.
Când am ieșit la pensie, în 1973, pe caz de boală, erau 17 scrisori de mulțumire la Secția 7, pe numele meu, din partea oamenilor cărora le recuperasem bunurile furate".
De trei ani așteaptă avansarea la gradul de locotenent-colonel în rezervă
A ieșit la pensie căpitan. Avea probleme, dureri mari de cap, după ce în 1971, când a fost trimis la un scandal, într-un bloc, la un grup de petrecăreți, a încasat o lovitură de topor în creștet: "Noroc că nu a dat cu partea ascuțită, dar mi-a făcut o înfundătură de craniu".
Când venise termenul să fie avansat maior, i s-a spus că nu are bacalaureatul. Făcuse liceul, dar nu dăduse BAC-ul. L-a luat ulterior, iar când i-a venit din nou rândul i s-a spus că nu se poate, fiindcă nu avea funcție de conducere.
Pe livretul său militar, la rubrica „naționalitate” scrie: evreu. Asta deși era născut și a trăit toată viața în România. Până la urmă, a fost avansat maior, dar asta mult mai târziu.
Mai multe pe gsp.ro
.webp)
.webp)
.webp)
0 Comentarii