Litoralul în comunism: „Mamaia pentru bătrânei, Venus pentru discoteci, iar la Neptun și-ar fi adus Ceaușescu nisip din Sahara”

Mamaia era pentru bătrânei, Neptun-Olimp - pentru nomenclatură și străini, Eforiile erau pentru mers la gazde, Costineștiul -pentru studenți, iar la Venus mergeai la discotecă – astfel arăta litoralul românesc în vremea comunismului, așa cum și-l amintește vicepreședintele ANAT, Adrian Voican.

Vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, unul dintre primii antreprenori români care a investit la Mărea Negară, zugrăvește un tablou nostalgic al unui litoral în comunism care, cu toate minusurile lui, îi scotea pe români din cenușiul specific dicaturii Ceaușescu.

„Existau niște hoteluri ale aparatului de partid și de stat, ca să zic așa, în care prețurile erau extrem de mici. Sigur că nu intrai acolo, erau doar pentru nomenclatură comunistă. Dar existau și foarte multe hoteluri la care oamenii veneau prin sindicate. E adevărat că se mânca în două sau trei schimburi și toată lumea mânca escalop de ciuperci și supă cremă de legume, dar era mare lucru să pleci din București și să vii la mare. Marea era o valoare perenă, emoțională, de ieșire din cotidian, de satisfacție, de concediu. Și atunci te simțea minunat”, rememorează Voican.
„Vedeai de sus plaja lui Ceaușescu”

Deși nu aveai acces la camerele hotelului din Olimp, Amfiteatru Panoramic- puteai să bei vestitul frappe de la Mimoza, o celebră cafenea în anii 80 de pe litoral.

„Era unic, irepetabil, cu multă înghețată și-l savurai într-un peisaj de vis. Vedeai de sus plaja lui Ceaușescu și discutai despre cum își aduce el nisip din Sahara și e păzită zi și noapte, toate poveștile astea te făceau să simți un pic că ești într-o zonă de elită și să te simți ok”, povestește Voican.

Erau elemente care făceau viața românilor frumoasă într-un comunism cenușiu.

„Îmi aduc aminte foarte bine că nu era de mâncare, îmi aduc aminte că nu era lumină și că se oprea lumina, că era apă caldă o oră sau nu era apă deloc în anumite orașe. Era chin. Te simțeai în pericol să fii dus la închisoare dacă spuneai un banc sau ceva de genul ăsta. Dar ne găseam debușee”, detaliază el.

Una din zonele unde oamenii scăpau, temporar, de problemele de atunci, era vacanța pe litoral.

„Citeai o carte bună, stăteam la coadă de la ora 3 noaptea ca să prindem un bilet la teatru mic. Iar acolo unde creierul propagandiștilor de partid nu ajungea, găseai și niște piese cu niște texte puțin aluzive, găseai și niște cărți de poezie cu niște metafore pe care ei nu prea le înțelegeau ș.a.m.d. Și într-un fel refulai, te luptai cu sistemul ca să zic așa, și ce vorbeai acasă nu vorbeai pe stradă. Dar marea era frumoasă pentru tineret”, arată el.

Litoralul în comunism: „Mamaia era pentru pensionari”

Dacă Mamaia este astăzi cunoscută pentru cluburile sale de noapte, pe vremea comunismului lucrurile erau diferite.

„Mamaia era pentru pensionari, nu era interesantă. Era o stațiune cu un excepțional dar de la Dumnezeu, cea mai lină intrare în mare. Deci dacă te duceai cu copiii era perfect: n-aveai pietre, n-aveai scoici și aveai un nisip foarte fin, să mergi câțiva zeci de metri în mare. Pentru asta s-a făcut Mamaia stațiune pentru familii cu copii. Acuma moda asta au încercat s-o ia și alții, dar n-aveau plaja asta. Era greu la Eforie, era greu la Cap Aurora. S-au făcut hoteluri frumoase, s-au făcut terenuri de tenis, dar plaje n-au putut să facă. Erau cu pietroaie, nu duceai copilul acolo”, explică Voican.

Mamaia era prea aproape de Constanța ca să fie o stațiune de succes în perioada aceea. „O stațiune-coasta a unui oraș. Era o stațiune de pensionari, în care mai cânta câte cineva o muzică ușoară, plicticoasă pentru tineret”.