Comentarii

6/recent/ticker-posts

Localitățile din România în care apa a fost raționalizată. În plin soare, oamenii au răbdat și 43 de grade


Prima zi din cel mai lung val de căldură pe care l-am trăit în ultiimii 15 ani a venit cu peste 38 de grade Celsius la umbră, în multe dintre orașele României. În plin soare, oamenii au răbdat și 43 de grade. Este doar începutul, ne spun meteorologii. Arșița se va intensifica în următoarele 10 zile, în care nu vom vedea strop de ploaie. În asemenea condiții, în unele localități, autoritățile au impus restricții de apă.

Orașele s-au încins cel mai tare sub soarele arzător. Acolo unde este puțină verdeață căldura a radiat din asfalt. În zona caselor temperatura ajunge chiar și la 69 de grade Celsius. În zonele cu copaci sunt 37 de grade Celsius.

Inevitabil este rău și în locuințe. În lipsa unui aparat de aer condiționat, în multe case este aproape la fel de cald ca pe stradă.

Pe un bloc cu 11 etaje, deși bate vântul, este foarte cald. La ora 13:00 temperatura a fost de 78 de grade Celsius. În apartamentul de dedesubt, tavanul are 35 de grade Celsius. Spre geam temperatura crește și ajunge chiar și la 37 de grade Celsius, asta în condițiile în care soarele nu a bătut deloc pe el.

Chiar dacă soarele a ars cu putere toată ziua, au fost destui cei care s-au încumentat să circule


pe la prânz. Răpusă de zăpușeala, o femeie s-a întins pe o bancă, la umbră, cu sticla de apă la picioare. Un alt bărbat a încercat să se răcorească în fântâna arteziană.

Din cauza secetei, autoritățile încearcă să protejeze rezerva de apă așa că, în unele localități apa este rationalizată. În Balotești, din cauza consumului mare, o pompă a cedat.

Localnic: „Se oprește apa, dacă puțurile și bazinele se golesc automat că oamenii udă, oamenii se spălă”.

În șase comune din Dolj oamenii primesc apă doar într-un anumit interval orar - dimineața și seara. Autoritățile fac apel la cetățeni să folosească apa doar pentru consum casnic, nu ca să își ude grădinile.

Localnic: „Când e să faci o baie nu ai apă, o opresc. Sâmbătă, duminică, când vii de unde vii și vrei să îți faci o baie și nu ai posibilități”.



Localnic: „Ne ducem la fântană, mai luăm, asta este. Se mai oprește apa, acum ce să facem?! Cu cine să ne certăm?! Cu Dumnezeu de sus”.

Cele mai ridicate temperaturi au fost înregistrate în sudul țarii. La stația Filaret, în Cernavodă și Caracal au fost 38 de grade, la umbră.

La ora 14:00, termometrele care înregistrează temperatura resimțită arătau în București 43 de grade.

Nici înghețata pe care au căutat-o mulți nu a rezistat. Nici măcar la umbră.

Potrivit meteorologilor, zilele următoare vor fi sufocante.

Oana Păduraru, meteorolog: „Temperaturile vor ajunge frecvent la umbră la 38-39 de grade. Desigur, cele resimțite vor fi cu mult mai ridicate față de acestea, vor putea depăși chiar 45 de grade. Disconfortul termic va fi, de la o zi la alta, în creștere. Acel indice temperatură-umezală atinge și depășește pragul critic de 80 de unități, înseamnă că corpul uman nu mai poate să mai transpire, să se mai răcorească prin transpirație, ceea ce înseamnă că avem un disconfort destul de mare și starea aceea sufocare”.

Doar în zona de munte sunt anunțate furtuni.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii