Comentarii

6/recent/ticker-posts

Plan pentru relansarea Uzinei ARO. Fostele platforme industriale ar putea fi readuse la viață. Subiectul a fost discutat în cadrul unei conferințe desfășurate la Câmpulung.

Fostele platforme industriale ar putea fi revitalizate. Pentru un astfel de pas important, specialiștii în economie spun că este necesar un plan de acțiune complex. Subiectul a fost discutat în cadrul unei conferințe desfășurate la Câmpulung.

Fostele platforme industriale ar putea fi readuse la viață. La discuțiile legate de acest proiect măreț au luat parte Mircea Man, vicepreședintele ANRE, Dan Cîmpean, Director al Directoratului Național de Securitate Cibernetică, precum și alți lideri locali. Oficialii adus în prim plan importanța atragerii finanțărilor europene pentru dezvoltarea zonei. De asemenea, aceștia au discutat despre o posibilă relansare a mașinilor de teren Aro.

„Mașinile de teren Aro au ajuns cunoscute pe plan internațional și ele au dus numele Câmpulungului mai departe. Câmpulung are o nevoie clară de investiții și vă rugăm să discutăm despre cum să le atragem, investiții în domenii inovative ale economiei. Cred că și autoritățile locale pot ajuta start up-urile și inovarea prin constituirea de incubatoare dar si prin facilitarea atragerii de finanțări europene. Parteneriatele de tip public-privat ne stau la îndemâna pentru a promova orașul pe harta investitorilor noilor industrii”, a spus Norris Măgeanu, candidat la alegerile locale pentru primăria Câmpulung.

Oportunitățile de dezvoltare locală

Radu Perianu, prefectul județului Argeș a precizat că are un plan de dezvoltare la nivel local. Conform declarației sale, acesta ar urma să fie aplicat cu sprijinul lui Norris Măgean candidat la primăria Câmpulung. Una dintre țintele vizate este dezvoltarea economică, aspect care ar duce la modernizarea sistemului sanitar, dar și la păstrarea tinerilor în zonă.

„An de an, Argeș coboară în ierarhia județelor din punct de vedere economic. Câmpulung se află în aceeași situație. (…)Dacă avem dezvoltare economică, atunci tinerii nu mai pleacă din Argeș și sistemul de sănătate se modernizează pentru că cresc pretențiile față de autoritățile locale. Avem un plan de creștere economică a orașului Câmpulung – împreună cu Norris Măgeanu- și a județului Argeș. Dacă nu pregătim din timp orașul Câmpulung pentru concurența pe care o va face Curtea de Argeș și Pitești atunci va fi mult mai greu să refacem ceea ce nu facem în momentul de față”, a spus Radu Perianu, prefectul județului Argeș.

Fostele mari platforme industriale ar putea fi revitalizate

Mircea Man, vicepreședintele ANRE, a subliniat importanța acordării de fonduri substanțiale pentru 29 de administrații locale din Argeș.

„29 de administrații locale din Argeș beneficiază de fonduri substanțiale pe Anghel Saligny, ceea ce este foarte important. Autoritățile locale sunt îngrijorate că aceste investiții în domeniul energiei sunt greu de pus în fapt. ANRE vă stă la dispoziție, primarii care vor să depună documentele necesare o să aibă toata susținerea Autorității. Suntem parteneri în strategia energetică cu Ministerul Educației, cu Ministerul Dezvoltării, suntem acolo unde expertiza autorității trebuie să fie pusa in practică”, a spus Mircea Man, vicepreședinte ANRE.


Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor, a afirmat că orașul Câmpulung ar avea șanse să devină un centru de date: „În România vor apărea centre de date și la Câmpulung poate fi organizat un astfel de centru. Am văzut în Germania foste orașe industriale care au devenit centre de date. Câmpulung poate deveni o Elveție a datelor”, a explicat fostul ministru.

Totodată, șef Directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică a încurajat autoritățile locale să își îndrepte atenția și spre digitalizare.

„Vă încurajez să nu uitați să investiți în cei care vor aduce transformare digitala în organizațiile pe care le conduceți, din care faceți parte, le gestionați, le păstoriți. Sunt domenii extrem de profitabile, domenii în care cu relativ puțină investiție poți obtine un mare beneficiu”, a spus acesta.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii