Povestea românului care a câştigat 800.000 de euro la loto în La Gomera și a investit toţi banii în comuna sa natală, Jurilovca

Cătălin Maxim l-a prins pe Dumnezeu de picior tocmai în Insulele Canare. Avea 27 de ani şi venise acolo să lucreze, ca să facă bani pentru o casă, o maşină şi o barcă. Era pregătit să se întoarcă acasă când a dat lovitura şi a câştigat 800.000 de euro la loteria din Spania. A luat banii, a venit cu ei în România, şi i-a investit la Jurilovca, într-o afacere locală pentru care astăzi el munceşte din greu, la propriu.

A plecat la muncă în străinătate la 21 de ani. Terminase liceul, făcuse şi armata, care pe atunci era obligatorie, iar în 2004, într-o zi de decembrie, şi-a îmbrăţişat părinţii şi iubita şi a pornit la drum. În Jurilovca, zăpada scârţâia sub paşii lui.

„Zici că eram legat la ochi, nici măcar nu ştiam unde merg”, mărturiseşte acum Cătălin Maxim. A luat din Constanţa microbuzul care l-a lăsat în Bucureşti, iar de acolo a urcat într-un autocar care l-a dus în Madrid. Apoi, a luat avionul până în Tenerife, iar la final, a urcat pe feribot şi a mers pe ocean, până în insula La Gomera.

„Am fost al 25-lea român ajuns acolo”, spune Cătălin Maxim. Cu toţii erau veniţi din satele comunei Jurilovca.

Primea 1.000 de euro salariu și cheltuia 150 de euro

Avea la el un bagaj cu haine de schimb şi 800 de euro împrumutaţi, ca să demonstreze la vamă că are ce cheltui, ca turist. Însă el banii aceia trebuia să-i înapoieze, aşa că a doua zi după ce a ajuns în La Gomera, s-a dus la muncă.

Prima oară şi-a găsit de lucru în agricultură, la o fermă. „Făceam de toate acolo, mergeam la plantat de roşii, castraveţi, cartofi. La arat şi semănat, lucram pe tractoraşe, dar buruienile, tot cu sapa le tăiam. Nu se foloseau erbicide, pentru că legumele mergeau spre magazine şi voiau să fie ceva bio.”

Nu ştia nicio boabă de spaniolă şi, la început, spune el, i-a fost „mai greu. Dar în casa unde locuiam erau două fete din Jurilovca şi, când îmi spuneau colegii «du-te și adu aia», le sunam: «ce înseamnă asta?», ele îmi spuneau, eu aduceam, iar colegii de la fermă se mirau «băi, de unde ştie? Că de vorbit, nu vorbeşte, dar de adus, aduce». Uşor, uşor, am învăţat şi limba”.

La ferma de legume câştiga 1.000 de euro/lună. Chiria îl costa 90 de euro, mâncarea, doar 60 de euro, pentru că „era totul foarte ieftin, şi restul îmi rămânea. Cel puţin 700 de euro pe lună. După program, de la 3:00 după amiază şi până la 10:00 seara, când se întuneca acolo, mergeam şi în altă parte, să mai ciugulim ceva, să mai muncim, şi mai făceam nişte bani, nu stăteam deloc. Care a venit acolo să se distreze, se distrează şi acuma şi deşi ei zic că au venit la muncă, n-au nimica nici acolo, nici în ţară. N-au făcut absolut nimica. Care a vrut să facă, a făcut.”

Hrănea caprele pe munţii unde fluieră păstorii

După doi ani, a plecat de la ferma de legume şi s-a angajat la una de animale. „Erau 2.000 de capre pe un munte, alergau libere în nişte ţarcuri destul de mari. Eu le dădeam de mâncare, mergeam cu maşina şi le duceam baloţii în şoproane. Dimineaţa, la ora 6:00, băgam caprele în ţarcul care intra într-o clădire, unde erau mulse cu nişte aparate. Acolo, capra mergea şi pe gresie!”, râde Cătălin Maxim.

Spune că, pe acel munte, nu s-a întâlnit niciodată cu păstorii din La Gomera care comunică între ei prin fluierat. A auzit şi el de filmul lui Adrian Porumboiu, însă nu l-a văzut, căci oricum, viaţa lui din La Gomera bate orice film.

La capre, câştiga 1.700 de euro/lună, „dar munceam până la 9:00 seara şi 9 luni de zile, n-am avut o zi liberă. Nu Paşte, nu Crăciun, nu Revelion, nimic.” Departe de casă, cel mai greu îi era de sărbători. „N-am văzut acolo nici să taie mielul, nici să înroşească ouă. Şi fiind catolici, Paştele la ei era cu o săptămână înainte. Iar insula e micuţă, nu aveam nicio biserică unde să mergem, nici românească, nici lipovenească.”

Peștele afumat care zbura din Jurilovca până în Tenerife

Cel mai tare îi era dor de gustul peştelui de Jurilovca, iar părinţii, cu care vorbea doar la telefon, îi trimiteau în Tenerife „somn şi crap”. „Afuma taică-miu peştele şi mi-l punea prin curieri şi apoi pe avion, într-o săptămână ajungea”, îşi aminteşte Cătălin Maxim.

După primele nouă luni, în La Gomera a venit şi iubita lui, care s-a angajat „la o căşărie, o făbricuţă unde făcea brânză şi caşcaval”. Apoi, după încă un an, pe insulă a venit şi fratele lui Cătălin, care s-a angajat „în agricultură, la banane. Era altfel, mai aveai cu cine să vorbeşti.”


După trei ani de trudă, când şi-a numărat economiile şi-a văzut că-şi poate împlini visul, Cătălin Maxim s-a întors în România, pentru prima oară. „Eu am plecat pentru că am avut o ambiţie”, explică el. „Părinţii mei au o casă cu etaj şi eu am zis «da de ce să nu am şi eu o casă, a mea?». Pentru asta am plecat.”

S-a întors şi într-o lună de zile, spune el, şi-a construit casa singur. Simplă, fără etaj. „Am ridicat-o cu mâinile mele. N-am plătit oameni, am muncit eu. Apoi, am plecat iar. Am zis să mai cumpăr o barcă, o maşină, ca să pot să mă mişc pe-aicea.”

„Aţi auzit la ştiri de «românul care a câştigat la loto în Spania»? Eu sunt acela!”

Când a revenit în La Gomera, a mers la primul lui patron, dar n-a mai lucrat în agricultură, ci în arhitectură. Făcea topometrie şi câştiga 1.000 de euro/lună, „dar era foarte lejer şi, după ora 3:00, puteam să plec şi să lucrez şi în altă parte”. Patronul „era arhitect, cel mai bogat om de pe insulă” şi avea și un restaurant, iar în week-end, românul muncea acolo. „Ajutam la bucătărie, şi aşa am învăţat să fac şi mâncare, scoici, creveţi, toate chestiile astea.”

Cătălin Maxim ne povesteşte despre viaţa lui din La Gomera la o masă de pe terasa unui restaurant. El e patronul, deşi pare un simplu angajat. L-am găsit în bucătărie, spălând midiile pe care apoi le-a gătit, după o reţetă învăţată în Insulele Canare. Pe urmă, conform urmelor de făină rămase pe tricou, patronul a prăjit, pentru clienţii de la mese, peştele prins de el în acea dimineaţă.

S-a hotărât să se întoarcă acasă în 2009. Se insurase, i se născuse o fetiţă şi avea bani puşi deoparte şi pentru maşină, şi pentru barcă. „Trebuia să mă întorc în ţară în octombrie”, spune el, „dar s-a nimerit să vin mai devreme, de Paşte. Pentru că am câştigat şi la loto, din greşeală. Poate aţi auzit la ştiri de «românul care a câştigat la loto în Spania»… Eu sunt acela!”, râde Cătălin Maxim.

A plecat să cumpere pamperşi şi a dat lovitura în barul de vizavi

Reporter: Cum adică, aţi câştigat la loto „din greşeală?

Cătălin Maxim: Era în martie 2009, cu patru zile înainte de ziua mea. Şi am plecat să cumpăr nişte pamperşi pentru fiică-mea, care avea atunci 3 luni. Peste drum de magazin era un bar. Era 8:00 – 9:00 seara şi zic „hai să beau o bere”. Acolo, era şi loto. Mai jucasem la loto, foarte rar, când ieşeam în oraş, şi de fiecare dată am câştigat. Nu mult, ori 50-100 de euro, ori îmi recuperam banii pe bilet. Şi atunci, i-am zis băiatului de la bar că vreau să joc şi eu două bilete la Bonoloto. Extragerea era peste vreo 20 de minute, cam aşa… Băiatul m-a întrebat: „Ce numere?”, „Ei, să pună aparatul” Şi, când le-a pus, amândouă biletele erau câştigătoare: unul era 4 euro, şi celălalt era 800.000 de euro.

– Din 800.000 de euro, câţi au rămas ai dumneavoastră şi cât a oprit statul spaniol impozit pe câştig?

– Acolo, cât câştigi, atât primeşti. Întâi opresc ei impozitul, şi apoi te anunţă: „atâta ai luat”. Nu ca la noi, câştigi 2 milioane de euro, şi jumate de milion ţi-l iau, iar tu rămâi cu un milion jumate. După ce am câştigat, am mers prin Canaria şi prin Madrid cu poliţia după mine, am avut şi eu odată bodyguarzi (râde). A durat două săptămâni până am primit banii, mi i-au virat într-un cont bancar. Când i-am transferat în România, spaniolii mi-au luat 50 de euro la toată suma, iar românii -150 de euro. Ca la noi, aduceam banii în ţară şi eram taxat mai mult. Iar cei de la banca de aici mi-au zis: „dacă în două zile nu demonstrezi de unde ai banii, îi trimitem înapoi, în contul din Spania”. A trebuit să le dau hârtiile, să le arăt că am câştigat la loto.

– V-aţi trezit peste noapte milionar, în banii noştri. Când v-aţi întors acasă, s-au înmulţit prietenii din jur?

– Nu, tot cu ăia am ţinut, pe care i-am avut şi înainte, când am fost plecat. Am doi prieteni mari şi laţi. Vă daţi seama, că mulţi oameni, când aud că ai câştigat, zic „ăsta are bani, mergem lângă el şi-l jupuim de viu”. Au fost o grămadă care „hai, că să-i împrumuţi, să faci, să dregi”. Nu, domle, fiecare cu treaba lui. Ştiţi cum e, dai cu mâinile şi alergi cu picioarele.

Din La Gomera în „made în România”: bătălia cu birocraţia

Întors acasă cu 800.000 de euro în cont, a vrut să cumpere un IAS din zonă şi să se apuce de zootehnie. „Dar nu m-a lăsat maică-mea”, râde Cătălin Maxim, „îmi zicea tot timpul că «ce-ţi trebuie ţie oi?». Şi, dacă nu m-a lăsat, am zis «bine, atunci fac restaurant». Am cumpărat terenul de aici, care era o râpă şi am ridicat localul. Numai zidurile m-au costat 300.000 de euro. Localului i-am pus numele «La Gomera», pentru că pe insula aceea am câştigat banii, şi din muncă, şi de la loterie.”  

Mai multe pe libertatea.ro