Gazeta Sporturilor se află în Germania de peste o lună, iar printre zecile de meciuri de fotbal am descoperit și lucruri care nu au legătură cu fotbalul. Așa am găsit în magazinele germane pufuleți produși în România care sunt la mare căutare.
În ultimii ani și produsele românești au început să fie extrem de apreciate peste hotare. Și în magazinele din Germania sunt produse fabricate în România. Ne-au sărit în ochi pungile de pufuleți dintr-un magazin din Würzburg. Iar pe pungi chiar așa scria, în limba română, „Pufuleti”.
Producătorul? O firmă din România, din Băicoi, județul Prahova. Am purtat o discuție cu directorul general al companiei, Eliodor Apostolescu.
Acesta ne-a introdus în lumea pufuleților de acasă spunând că „diferențierea pufuleților românești față de restul am făcut-o prin textură! În acest moment, avem vânzări de 1,2 milioane de pungi zilnic!”.
Povestea pufuleților din România a început în 1992, în subsolul unei case din Ploiești, iar astăzi a devenit o companie sută la sută românească, evaluată la peste 20 de milioane de euro.
„În Germania suntem de șase ani lider de piață! Avem medalii câștigate și vindem majoritar pe brandul nostru, dar avem contracte și cu marii retaileri care vând sunt sub brandul propriu, dar pufuleții lor sunt produși de noi”, spune directorul.
4,45 de leicostă o pungă de pufuleți produși în România pentru lanțul de magazine din Germania (0,89 euro prețul de raft)
4,5 milioane de euroeste profitul companiei pe anul 2023, conform datelor introduse în sistem de către Ministerul Finanțelor
„Nu e ușor să transporți paleții cu pufuleți din Băicoi până în Chicago”
În acest moment, compania din România exportă pufuleți în peste 50 de țări!
„În România, Germania și Austria suntem numărul unu. Vindem inclusiv în America, Japonia, Canada, Arabia Saudită, Emirate, Omar, Qatar, Kuweit, Noua Zeelandă! Vă dați seama că nu e ușor să transporți paleții cu pufuleți din Băicoi până în Chicago sau până la Abu Dhabi”, explică Apostolescu.
„La export am început să vindem când au emigrat românii puternic și-am intrat pe magazinele românești, apoi au fost descoperiți de localnici. Șase milioane de consumatori români i-am găsit în alte țări. Apoi am început să ne dezvoltăm internațional și-am ajuns pe marii retaileri”, mai spune omul de afaceri.
Suntem în majoritatea retailerilor și avem cele mai mari vânzări în Germania. Vindem între 30 și 200 de pungi pe magazin în fiecare săptămână. De două de ori mai mare decât brandurile celebre, inclusiv cele de chipsuri
Eliodor Apostolescu, director general Gusto
„O comandă de 935.000 de euro din Germania pentru pufuleți”
Și cum o companie din România încerca să intre pe piața din Germania, drumul până la succes n-a fost deloc unul simplu.
„Eram considerați un produs de nișă am avut unele probleme cu plasarea de produse pe plan internațional. La început când spuneam că suntem din România ne închideau telefonul”, spune directorul.
Iar acum cifrele financiare spun totul despre succesul pufuleților românești în Germania.
„Am avut o comandă de 935.000 de euro din Germania pentru pufuleți. Un TIR de pufuleți valorează între cinci și zece mii de euro! Ca să vă faceți o ideea că un singur retailer german a comandat 100 de TIR-uri de pufuleți!”, a dezvăluit Apostolescu pentru GSP.RO.
Plecat de acasă de 22 de ani, dar tot în România e mai bine! „În urmă cu 10-15 ani, totul era mai bine în Germania!”

0 Comentarii