La ora asta deja la Marea Neagră se dă lupta pentru șezlong. Dacă n-ai banul, n-ai șezlongul. Pe plajă s-a adus, ca la apocalipsă, un bagaj de seducție și beție pentru “prăjit” la soare. N-avem niciun motiv rațional să facem toate astea. E doar „hipnoza” de a nu fi alb. E trufia noastră păcălită de marketing. Vara ne lovește damblaua. De ce? Răspunde antropologul Alexandru Dincovici, specialist în corporalitate.
Vara. De ce mergem la plajă încolonați? Care e semnificația acestui gest? Ne despuiem și stăm la soare ca-ntr-o religie. Alexandru Dincovici: Pielea bronzată e considerată, de noi cei cu pielea albă, un semn de dezirabilitate suplimentară. Stârnește dorința de a fi altfel. De-asta există saloane de bronzat. Pentru anumite categorii de oameni contează să ai pielea mai închisă la culoare, să fie bronzată. Acum trebuie spus că această expunere la soare pune problema sănătății.
În contextul discuțiilor despre plajă și bronzat am văzut recent o postare pe rețele de socializare despre o aluniță. Da, o aluniță. Dezbaterea serioasă era dacă alunița respectivă e semnul cancerului de piele. Privind în trecutul nostru, în copilăria noastră o asemenea discuție nu exista publică. În contextul încălzirii globale au ajuns cred în spațiul public adevărate dezbateri despre ce înseamnă radiațiile UV, ce efect pot să aibă asupra pielii și asupra sănătății. Multă lume începe să se opună mersului la plajă. Dacă se duce folosește creme solare cu protecție mare. Cred că pe la noi 50 e cel mai mare grad de protecție. E ca și cum ai sta îmbrăcat la soare. Deci, de ce stăm la soare? Expunerea pielii sună cultural. Dacă ne uităm în multe zone ale lumii, cum e India, de exemplu, cu cât ai pielea mai albă, cu atât, teoretic îți crește statutul social. Și acolo e un lucru dezirabil să ai pielea albă. Și acolo există o industrie întreagă care încearcă să te albească.
La cum arată majoritatea plajelor de la noi, cel puțin a celor amenajate, da, e o luptă mare. E o luptă financiară. Șezlongul costă. Apoi, acolo pe plajă te expui, nu mergi doar tu, merge statutul tău social la bronzat. Trebuie să arăți tot ce e mai bun. Acum mersul la plajă, mersul în vacanță în general, nu este asociat doar cu relaxarea. Mai degrabă e o asociere între distracție și consum.
Da, ursul înseamnă Natură. Grătarul, până la urmă, te transformă într-un sălbatic. Faci focul, pregătești carnea, folosești cuțitul. Faci mult fum și alungi probabil toate vietățile posibile.
Sunt două chestii care mi se par simpatice de discutat aici. Primul e că uitându-ne la costumele de baie vedem că e acceptabil să nu se mai poarte slipul. Mă rog, acceptabil e identificat mai degrabă cu o anumită vârstă mai avansată. Slipul era ținuta ideală la un moment dat, până să se inventeze tot felul de costume. Aceste costume reduc foarte mult frecarea cu apă. Deci, vrem performanță și în apă. La femei vedem costumele dintr-o bucată, acelea mai mari, care pot să aibă spatele gol. Acest costum nu e o reacție la privire, neapărat. Deși, putem să ne gândim și la o asemenea conexiune.
A doua chestie e problema Privirii. Dacă este privirea corectă politic. E o provocare. Nu poți să nu privești, să nu-l vezi pe celălalt, indiferent cum ar fi el îmbrăcat sau cum ar veni la plajă. Avem un caz celebru, de acum câțiva ani, cu cineva care, la televizor, s-a extaziat cum nu trebuia în fața unor trupuri de pe plajă. Cum faci să privești, dar să vezi, dar să nu te holbezi? E o mare problemă. Asta e o miză mai mare. Cum faci să nu-l agresezi pe celălalt cu privirea. E o chestie greu de făcut. Și cred în continuare că multă lume nu știe că ar trebui să facă chestia asta. Să nu se holbeze.
Mai merg pe stradă în București și văd în continuare oameni care nu doar că se holbează, dar întorc privirea. Urmăresc din privire și clar e ceva acolo. Da, în multe alte țări, cumva nu se uită lumea la tine. Adică nu vezi chestia asta și e un sentiment de libertate. Am fost în Japonia, de exemplu, am văzut oameni, la care mie mi-ar fi venit să mă holbesc, care intră într-un Macdonald, mănâncă și se culcă pe masă și dorm acolo. Oameni îmbrăcați de birou, cu cămașă. Sunt lucruri pe care la noi nu le vezi. Tot timpul trăim și cred că ne naștem, suntem educați, cu o teamă de privirea celuilalt. Privirea e mult mai dificil de reantrenat decât credem. La noi există această agresiune a privirii pe care o simțim și o resimțim, nu doar vara. E o privire dură, agresivă, pentru că și sexualizează foarte mult. Privirile masculine au o dorință în spate, o dorință foarte, foarte agresivă.
Totuși, dincolo de marketing, e o chestie mișto în România. Am descoperit-o discutând cu un amic întâmplător. Am fost acum doi-trei ani, într-o cercetare prin Oltenia, într-un sat unde oamenii cu care am stat de vorbă nu aveau apă curentă. Și asta e o problemă apropo de consum de alcool, e o problemă foarte mare să nu ai apă curentă, să trăiești cărând apă. Și dacă ne uităm la paralela asta dintre apă și alcool și alcoolul, ca posibil substitut al apei, vedem că poate să aibă sens în cel puțin două situații. Una din ele, în care apa e mai accesibilă decât alcoolul, pentru că nu ai apă la îndemână. Alcoolul poți să-l faci fără să ai neapărat apă de foarte bună calitate. Produci alcool fără să te chinui atât de mult. Îl faci la tine în gospodărie. Și 2. mai e situația în care devine mai rentabil să bei bere decât să bei apă. Și oare nu se întâmplă asta și la oraș? Unde politica de preț face acest lucru posibil?
Nu cred că e libertate. Cred că asocierea asta între vară și libertate vine poate din alte zone. Una e că vara, de obicei e perioada aceea a anului în care copiii au vacanță și părinții trebuie să-și ia liber să fie cu ei. Apoi, trăim de mici cu ideea asta că vara-i libertate, pentru că poți să faci ce vrei, pentru că de mici creștem cel puțin cu o asociere din asta cât se poate de corporală și de fizică. Între libertate și vacanță. E o perioadă în care vara nu ești deloc în regimentar, nu trebuie să te trezești dimineață, nu trebuie să te îmbraci într-un anumit fel, nu trebuie să fii în altă parte. Nu, nu avem nicio libertate. Avem însă o iluzie. Pentru ea ne încolonăm și mergem la mare, la soare hipnotizați.
De ce am vorbit cu Alexandru Dincovici despre Libertatea verii? Despre bronzat și bere? Alexandru Dincovici este antropolog. Este interesat de corp, sport, tehnologie și medicină. Deține Izibiz Consulting, un butic de cercetare și consultanță. Este director executiv al Asociației Oamenilor de Afaceri din România. Este practicant și antrenor de Jiu-Jitsu Brazilian.
A merge la plajă e o muncă. Mergem la plajă cu un întreg arsenal: costum, umbrelă, cearceaf, bere. Apoi, te lupți pe plajă pentru locul cel mai bun. E o oboseală!
La cum arată majoritatea plajelor de la noi, cel puțin a celor amenajate, da, e o luptă mare. E o luptă financiară. Șezlongul costă. Apoi, acolo pe plajă te expui, nu mergi doar tu, merge statutul tău social la bronzat. Trebuie să arăți tot ce e mai bun. Acum mersul la plajă, mersul în vacanță în general, nu este asociat doar cu relaxarea. Mai degrabă e o asociere între distracție și consum.
Unde mai e Natura? Mersul la mare e o afirmare a relației noastre cu Natura?
La mare, nu știu ce relație autentică cu natura mai poți să ai. Din nou, mă gândesc strict la spațiul nostru românesc, pentru că nu prea mai sunt plaje sălbatice. Avem relație cu un spațiu artificial. S-a construit foarte mult, inclusiv pe malul mării. Plajele sunt și ele artificiale, sunt amenajate, ai gălăgie, ai o densitate foarte, foarte mare de oameni pe metru pătrat. Nu e un loc în care să te duci să spui că te reconectezi cu natură. Cred că mai degrabă muntele e potrivit pentru asta. E destinația pe care o poți numi natură. Te duci la munte, ai păduri și niște locuri în care știi că n-o să vezi oameni.
La munte ai întâlnire cu Natura. E ursul și e grătarul.
Da, ursul înseamnă Natură. Grătarul, până la urmă, te transformă într-un sălbatic. Faci focul, pregătești carnea, folosești cuțitul. Faci mult fum și alungi probabil toate vietățile posibile.
O mare problemă vara este problema privirii. Voyerismul. Avem costume pe noi, dar acestea sunt tot mai simbolice. Ne arătăm trupul celorlalți. Și ochii se să facă? Fixează.
Sunt două chestii care mi se par simpatice de discutat aici. Primul e că uitându-ne la costumele de baie vedem că e acceptabil să nu se mai poarte slipul. Mă rog, acceptabil e identificat mai degrabă cu o anumită vârstă mai avansată. Slipul era ținuta ideală la un moment dat, până să se inventeze tot felul de costume. Aceste costume reduc foarte mult frecarea cu apă. Deci, vrem performanță și în apă. La femei vedem costumele dintr-o bucată, acelea mai mari, care pot să aibă spatele gol. Acest costum nu e o reacție la privire, neapărat. Deși, putem să ne gândim și la o asemenea conexiune.
A doua chestie e problema Privirii. Dacă este privirea corectă politic. E o provocare. Nu poți să nu privești, să nu-l vezi pe celălalt, indiferent cum ar fi el îmbrăcat sau cum ar veni la plajă. Avem un caz celebru, de acum câțiva ani, cu cineva care, la televizor, s-a extaziat cum nu trebuia în fața unor trupuri de pe plajă. Cum faci să privești, dar să vezi, dar să nu te holbezi? E o mare problemă. Asta e o miză mai mare. Cum faci să nu-l agresezi pe celălalt cu privirea. E o chestie greu de făcut. Și cred în continuare că multă lume nu știe că ar trebui să facă chestia asta. Să nu se holbeze.
Mai merg pe stradă în București și văd în continuare oameni care nu doar că se holbează, dar întorc privirea. Urmăresc din privire și clar e ceva acolo. Da, în multe alte țări, cumva nu se uită lumea la tine. Adică nu vezi chestia asta și e un sentiment de libertate. Am fost în Japonia, de exemplu, am văzut oameni, la care mie mi-ar fi venit să mă holbesc, care intră într-un Macdonald, mănâncă și se culcă pe masă și dorm acolo. Oameni îmbrăcați de birou, cu cămașă. Sunt lucruri pe care la noi nu le vezi. Tot timpul trăim și cred că ne naștem, suntem educați, cu o teamă de privirea celuilalt. Privirea e mult mai dificil de reantrenat decât credem. La noi există această agresiune a privirii pe care o simțim și o resimțim, nu doar vara. E o privire dură, agresivă, pentru că și sexualizează foarte mult. Privirile masculine au o dorință în spate, o dorință foarte, foarte agresivă.
În sfârșit, obsesia berii. Să curgă berea, să facem burta de bere.
Da, bem simbolic. Și băutul de bere e marketizat vara, peste măsură. Păi, nu se spune să ne hidratăm foarte bine, nu? Și se mai spune că berea hidratează mai bine decât apa. Pe de altă parte, dacă ne uităm la standardele acelea privind consumul de lichide consumat cel puțin 2 litri pe zi, cum ni se spune la televizor, asta înseamnă patru beri. E o asociere bună, vândută prin marketing. Se spune să bei mai bine vara, că poți să le bei reci și te răcoresc. În țările nordice, unde e rece și frig, alcoolul are cu totul alt sens.
Totuși, dincolo de marketing, e o chestie mișto în România. Am descoperit-o discutând cu un amic întâmplător. Am fost acum doi-trei ani, într-o cercetare prin Oltenia, într-un sat unde oamenii cu care am stat de vorbă nu aveau apă curentă. Și asta e o problemă apropo de consum de alcool, e o problemă foarte mare să nu ai apă curentă, să trăiești cărând apă. Și dacă ne uităm la paralela asta dintre apă și alcool și alcoolul, ca posibil substitut al apei, vedem că poate să aibă sens în cel puțin două situații. Una din ele, în care apa e mai accesibilă decât alcoolul, pentru că nu ai apă la îndemână. Alcoolul poți să-l faci fără să ai neapărat apă de foarte bună calitate. Produci alcool fără să te chinui atât de mult. Îl faci la tine în gospodărie. Și 2. mai e situația în care devine mai rentabil să bei bere decât să bei apă. Și oare nu se întâmplă asta și la oraș? Unde politica de preț face acest lucru posibil?
Vara suntem liberi. Suntem oare liberi? Invoci marketingul. Avem bagaje. Ne batem pe mașină, pe avion
Nu cred că e libertate. Cred că asocierea asta între vară și libertate vine poate din alte zone. Una e că vara, de obicei e perioada aceea a anului în care copiii au vacanță și părinții trebuie să-și ia liber să fie cu ei. Apoi, trăim de mici cu ideea asta că vara-i libertate, pentru că poți să faci ce vrei, pentru că de mici creștem cel puțin cu o asociere din asta cât se poate de corporală și de fizică. Între libertate și vacanță. E o perioadă în care vara nu ești deloc în regimentar, nu trebuie să te trezești dimineață, nu trebuie să te îmbraci într-un anumit fel, nu trebuie să fii în altă parte. Nu, nu avem nicio libertate. Avem însă o iluzie. Pentru ea ne încolonăm și mergem la mare, la soare hipnotizați.
De ce am vorbit cu Alexandru Dincovici despre Libertatea verii? Despre bronzat și bere? Alexandru Dincovici este antropolog. Este interesat de corp, sport, tehnologie și medicină. Deține Izibiz Consulting, un butic de cercetare și consultanță. Este director executiv al Asociației Oamenilor de Afaceri din România. Este practicant și antrenor de Jiu-Jitsu Brazilian.
.webp)
.webp)
.webp)
0 Comentarii