Comentarii

6/recent/ticker-posts

Acuzată că le-a „furat medalia” româncelor, Jordan Chiles iese la atac cu un mesaj arogant: „Gimnastica mea vorbește mai puternic”

Americanca Jordan Chiles, 23 de ani, gimnasta medaliată cu bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice, a publicat un mesaj adresat atât celor care o susțin, cât și celor care îi contestă rezultatul din finala disputată luni.




Pentru aproximativ 30 de secunde, România a fost pe podium la gimnastică artistică, proba de sol. Ana Maria Bărbosu a ocupat locul 3 în ierarhia inițială, după toate numerele finalistelor, apoi arbitrii au aprobat o contestație a americancei Jordan Chiles și i-au mărit acesteia nota suficient cât să urce pe ultima treaptă a podiumului.

Jordan Chiles, acuzată că le-a „furat medalia” româncelor


Modul în care Jordan Chiles a ajuns pe podiumul olimpic a provocat un val de consternare în România și nu numai. Urmăritorii au reclamat faptul că arbitrii au respins o contestație făcută de Sabrina Maneca-Voinea, care considera că merita o notă mai mare, și au cerut explicații pentru penalizarea acesteia și pentru nota primită la dificultate. Fără acea penalizare, Sabrina ar fi prins locul 3, peste Chiles și Ana Maria Bărbosu.

După finala de la sol, rețelele sociale ale gimnastei americane au fost „invadate” de urmăritori ai gimnasticii, mulți dintre ei români. Aceștia au lăsat sute de comentarii în care o acuză că „a furat medalia”.

Jordan Chiles, medaliata cu bronz la sol, vine cu un mesaj pentru contestatari: „Gimnastica mea vorbește mai puternic”


La o zi distanță, a venit și replica americancei medaliate cu bronz, un mesaj adresat atât celor care o susțin, cât și celor care îi contestă rezultatul.

„Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine... a fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată individuală!

Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai tare decât cuvintele multor oameni... am reușit!”, a scris Chiles.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii