Asta înseamnă, dragii mei, să fii profesor în ziua de azi. E o mare provocare să nu izbucnești cu vreun gest necugetat!

Noi oamenii așa suntem construiți, când dăm de greu să ne spunem în sinea noastră: las' că o să fie mai bine! Așa mi-am zis de multe ori, când am plecat din clasă închizând ușa cu un gust amar. Mi-am înăbușit nervii, i-am făcut mototol cu orgoliu și cu demnitate cu tot, apoi am aruncat totul peste umăr. O dată, de două ori, de nenumărate ori!

Am 57 de ani, predau matematică. Mă îmbrac în fiecare zi la costum, pentru că respect școala, colegii și elevii. Mă prezint în fața lor cu cravată. Sunt un om de 1,80 m și 100 kg. Zâmbesc rar, când e cazul și în majoritatea timpului vorbesc foarte calm și clar, să fiu auzit și înțeles.

M-am întrebat de multe ori, în timp ce eram cu fața la tablă. Dacă acești copii aruncă cu creta în mine, dacă șușotesc și mă fac ,,babacul martalog" fără pic de jenă, dacă pe mine mă mint cu nerușinare când îi întreb de temă sau de un exercițiu, stârnind cascade de râs în clasă, de parcă suntem la circ și eu sunt clovnul... cum se simte oare o doamnă sau domnișoară la catedră?

Bineînțeles, este o întrebare retorică. Știu deja, pentru că la noi în cancelarie se discută mult pentru ce fac elevii la ore, despre disciplină, avem un colectiv în care din fericire gândim fiecare măsură și încercăm să rezolvăm situații. Dar e din ce în ce mai greu.

Săptămâna asta una dintre colegele de limba și literatura română a plâns de față cu noi. Femeie la 45 de ani. Statea cu capul plecat și privirea în poală și plângea roșie la față și transpirată pe la tâmple. Un om competent, respectabil. I-au pus în clasă buretele ud fleașcă pe scaun când nu era atentă și s-a așezat. Apoi au început să râdă: ,,doamna a făcut pe ea"!

Cum este să faci o facultate, un master, să dai examene de grad și să te pregătești pentru inspecții ca să fii o bătaie de joc?

Este foarte greu să predai lecții de orice unor copii care știu doar de sticla de cola și de shaorme, sunt neglijați acasă, din punct de vedere al timpului (haine, telefoane și bani de cola au) și nu au primit niciun fel de educație ce ține de bun-simț. Nu ai o bază pe care să lucrezi la școală, dacă ei nu știu că trebuie să respecte minime reguli de disciplină.

Asta înseamnă dragii mei să fii profesor în ziua de azi. E o mare provocare să nu izbucnești cu vreun gest necugetat, să nu cedezi nervos, dar nici să nu intri în depresie! Să nu-ți fie frică, să faci față haosului din fiecare zi! Să REZIȘTI, fizic și psihic!

Și ce se va alege de ei?! Te întrebi... ei vor ajunge profesorii de mâine, medici, doctori. Cine să ocupe aceste funcții? Se vor găsi soluții să le ocupe tinerii care vor fi. Se vor face compromisuri. Și atunci să te ferească Sfântul să ai nevoie de un doctor, de un judecător, de un polițist.

Cu complimente,
Prof. Mihai Aurel