Un singur investitor persoană fizică a împrumutat statul român cu 342 milioane de lei (68 mil. euro) prin cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, ediţia august 2024, pentru care va fi remunerat de Ministerul Finanţelor cu o dobândă neimpozabilă de 24 mil. lei în fiecare an, arată calculele realizate de Ziarul Financiar.
Acesta a subscris titluri de stat Fidelis în emisiunea cu scadenţa pe cinci ani, cea pentru care Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă de 7% pe an neimpozabilă, ordinul mamut venind chiar în ultima zi a perioadei de subscriere, adică pe 20 august 2024.
Subscrierile totale pe această tranşă s-au ridicat la 970 mil. lei, ceea ce înseamnă că investitorul a avut o treime din acestă tranşă. Fără acest ordin mamut, Fidelis ediţia august 2024 nu ar fi avut o valoare istorică în contextul în care subscrierile totale au fost de 3,2 mld. lei, uşor peste precedentul record de 3,186 mld. lei din aprilie 2024.
Potrivit datelor agregate de ZF, pe tranşa în lei cu scadenţa de cinci ani au fost introduse 5.122 de ordine, adică cel puţin 5.122 de români au subscris titluri de stat în lei pe cinci ani cu o dobândă de 7% pe an. Un român a putut subscrie unul sau mai multe ordine însă sunt foarte rare cazurile unor subscrieri multiple pe aceeaşi scadenţă pentru că nu prezintă niciun avantaj.
A doua cea mai mare subscriere a fost de 77 mil. lei iar a treia de 20 mil. lei. Mediana celor 5.100 de ordine este de 30.000 de lei, iar media de 189.000 de lei. Relevantă pentru astfel de analize este mediana întrucât exclude extremele - în acest caz 342 mil. lei şi 5.000 de lei.
ZF a scris ieri că Fidelis, ediţia august 2024, a atras subscrieri totale de 3,2 mld. lei de la micii investitori. 1,7 mld. lei au fost investiţiile în titlurile de stat denominate în monedă naţională, iar 311 mil. euro în monedă europeană.
Astfel, din 8 august până pe 20 august, adică pe parcursul a opt zile lucrătoare în care s-a derulat Fidelis, ediţia cu numărul 18, subscrierile au fost următoarele: 514 mil. lei pentru tranşa în lei cu dobândă 5,8% şi scadenţă pe un an, 202 mil. lei pentru donatorii de sânge cu o dobândă de 6,8% pe an şi 970 mil. lei pentru tranşa în lei pe cinci ani cu dobânda de 7% pe an.
Pe de altă parte pe euro subscrierile au fost următoarele: 205 mil. euro pentru emisiunea de titluri de stat scadentă în august 2025 şi cu o dobândă de 4% pe an şi 106 mil. euro pentru cea cu scadenţa august 2029 şi dobânda de 5% pe an.
Veniturile sunt neimpozabile – atât din cupoane cât şi din tranzacţionare (acolo unde este cazul după ce emisiunea ajunge la Bursa de Valori).
0 Comentarii