Comentarii

6/recent/ticker-posts

Domeniul în care România produce pe bandă rulantă. Produsele se vând în cantități industriale la export, francezii și italienii sunt înnebuniți să le consume


Sectorul zootehnic este domeniul în care România produce pe bandă rulantă. Cantități industriale sunt exportate în Franța și Italia. Care este domeniul din România unde se produce pe bandă rulantă în prezent, iar marfa se vinde în cantități impresionante către țări importante din zona de vest a Europei.




România excelează în domeniul zootehnic: țara noastră produce pe bandă rulantă. Cantități industriale ajung în state din occident ca Franța sau Italia. Prezent recent la o emisiune online, Ministrul Agriculturii a lăudat sectorul zootehnic din România. Florin Barbu a dezvăluit faptul că țara noastră are cel mai de calitate pui din Uniunea Europeană. Hrana este aspectul care face diferența.

Oficialul Guvernului a scos în evidență că, spre deosebire de alte țări, unde doar 50% din hrana animalelor este reprezentată de cereale, în România, porcii și păsările sunt hrăniți cu 90% cereale.

Practica despre care vorbește ministrul se aplică atât pentru sectorul avicol, cât și pentru cel de porcine. Barbu a mai spus că România are un grad de autosuficiență de 160% în sectorul avicol.

”Sunt state care produc carne de porc, carne de pasăre, unde doar 50% din hrana acestora este reprezentată de cereale. În România porcii și păsările sunt crescute cu hrană formată din 90% cereale.

Că e sector avicol, că e sector de porcine, noi producem carne, iar mâncarea are în componență 90% cereale. Nu mai vorbim de partea de sector avicol unde România deja deține un grad de autosuficiență de 160%”, a afirmat ministrul, conform Adevărul.

Vestea bună pentru economia României este că aceste produse se vând în cantități impresionante către state importante din occident. Franța și Italia importă deja masiv de la noi. În 2025, în cele două țări vor ajunge 180 de milioane de pui.

”Avem cel mai de calitate pui din Uniunea Europeană, am deschis două piețe importante, Franța și Italia, unde aceste state importă puiul făcut la noi cu 70, cu 90% porumb, adică un pui de calitate.

Şi cred că în anul următor ajungem undeva la 180 de milioane de pui pe care îi vom exporta în cele două state”, a mai declarat Florin Barbu, conform sursei citate.
Planul Guvernului: finanțări pe partea de reproducție atât la păsări, cât și la porc

Ministrul Agriculturii a mai adăugat că guvernanții au în plan o finanțare pe partea de reproducție atât la păsări, cât și la porc. ”Până la 31 decembrie terminăm în sectorul de porc 46 de mii de locuri de cazare în sistemul de reproducție”.

Grație acestui program, România va mai produce din 2025 încă 1,2 milioane de purcei. ”Sunt purcei care merg în fermele de gras pentru că analiza este foarte clară: un fermier care are fermă de îngrășat, cumpără purcelul din alte state din UE, cu 125 de euro.

Prețul de producție a unui purcel în România este de 60 de euro. Diferența este foarte clară. Atunci când România importă 5 milioane de purcei, practic ori 60 de euro diferența între ce produce România și ce cumperi din import, cei 300 de milioane de euro pleacă către alte state și pleacă practic din buzunarul fermierilor români.

Lucrul acesta l-am făcut prin acest program și la 1 septembrie lansăm un nou program, vorbim de aproape 90 de mii de locuri de creștere de reproducție la porc, dar va fi integrat și cu partea de îngrășare, partea de porc gras.

Cele 2 proiecte dacă sunt finalizate în următorii trei ani, România produce în sistem industrial, nu vorbim de gospodării țărănești, GP-uri, 8,7 milioane de porci, asta înseamnă gradul de autosuficiență. Atunci putem vorbi că avem produse românești cu carne din România și de-o calitate superioară”, a mai spus oficialul.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii