Comentarii

6/recent/ticker-posts

„Eu am crescut într-o vreme când copiii erau altoiți de părinți” Carmen Tănase, dezvăluiri despre perioada copilăriei. Marea actriță susține că nu are traume:


Carmen Tănase, în vârstă de 63 de ani, este una dintre cele mai apreciate și cunoscute actrițe din România. Recent, aceasta a vorbit în cadrul unui podcast despre copilărie și despre relația pe care a avut-o cu tatăl său.



Carmen Tănase, în vârstă de 63 de ani, este una dintre cele mai respectate și admirate actrițe de la noi din țară. Recent, ea a vorbit în cadrul „Podcast cu Sens by Natasha” atât despre traumele in copilărie, cât și despre relația pe care a avut-o cu tatăl său. Carmen Tănase, dezvăluiri despre perioada copilăriei. Marea actriță a vorbit despre copilăria ei, dar și despre faptul că nu are traume . Cu toate că pe vremea când era copil, lucrurile funcționau diferit, asta nu a îndepărtat-o de părinți, ba chiar a apropiat-o.

„Asta este o discuție pe care am avut-o de curând. Apropiații mei nu cred că eu nu am traume. A fost o mirare că eu nu am traume. Pentru că eu așa am spus. Nu-mi aduc aminte să fi avut, nu e ceva esențial care să-mi traverseze viața. Să reproșez părinților mei? Nu, dimpotrivă. Le mulțumesc. Eu am crescut într-o vreme când copiii erau altoiți de părinți. Luam niște curele de la tata de n-ai văzut așa ceva. Dar tatăl meu este unul din reperele mele în lumea asta și l-am divinizat. Atunci când am făcut o nefăcută, eu am știut de ce o iau. Nu m-am supărat niciodată. Probabil că sunt și un om puternic. Pe mine nu mă clatină așa de ușor lucrurile, de asta probabil nici nu înțeleg că pe alții îi clatină așa ușor. Eu nu am traume, nu le reproșez părinților mei nimic, nu am decât să le mulțumesc pentru ceea ce m-au învățat și pentru omul care sunt. Bun, rău cum sunt, sunt datorită părinților mei, m-au înțeles, m-au dat la școli, m-au suportat, eu fiind un copil de nestăpânit. Au avut înțelepciunea și răbdarea să mă pună pe drumul bun”, a spus Carmen Tănase, la „Podcast cu Sens by Natasha”.

Totodată, cunoscuta actriță și-a exprimat recunoștința față de tatăl său, care i-a fost un model. Carmen a avut o legătură extrem de strânsă cu acesta, reușind să găsească în tatăl său un erou.

„Am luat tot de la tatăl meu. Temperamentul, simțul umorului. Avea un simț al umorului ieșit din comun. Tatăl meu ar fi fost un mare actor. Și de comedie, și nu, dar mai ales de comedie. Era și frumos, un bărbat splendid, după care se întorcea capul pe stradă. Era elegant, cultivat, informat. Pe vremea mea, ca să aflăm ceva ne duceam la bibliotecă. Pentru mine, drumul ăsta era inutil pentru că eu puneam mâna pe telefonul fix și în întrebam pe tata. Și tata îmi răspundea la toate întrebările. Era perfect. Tatăl meu a fost perfect. Avea un farmec ieșit din comun. Și când a murit a fost fermecător și frumos. Semăn la față cu el, semăn foarte bine cu el”, a adăugat actrița.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii