Comentarii

6/recent/ticker-posts

Gara din România care ține pasul cu cele de peste hotare. Este una dintre cele mai tranzitate de la noi din țară și una dintre cele mai mari din Estul Europei.


Gara din România care ține pasul cu cele de peste hotare. Este una dintre cele mai tranzitate de la noi din țară și una dintre cele mai mari din Estul Europei. Călătoritul cu trenul poate fi o adevărată aventură, mai ales pentru pasionații de arhitectură. 



În România, există multe gări care spun o poveste aparte și care sunt adevărate comori arhitecturale. Ridicate în urmă cu mulți ani, unele dintre ele te pot duce cu gândul la orașe cunoscute de peste hotare. Unde se află una dintre cele mai tranzitate gări din România.  Unele gări din România par porți către vremurile de altă dată. Construite cu o mare atenție la detalii și inspirate din marile orașe internaționale, gările de la noi din țară sunt puncte arhitecturale unice.

De obicei, atunci când mergem cu trenul, tindem să nu acordăm o prea mare importanță gărilor. Însă, de departe, acestea sunt cele mai interesante de pe întregul traseu, mai ales că au o istorie și povești unice.





Cine a călătorit cu trenul, măcar o singură dată pe ruta Arad, sigur a remarcat bijuteria de pe căile ferate. Gara din Arad nu poate trece neobservată, mai ales că arhitectura ei este unică.

Această gară este una dintre cele mai tranzitate din întreaga țară, iar istoria ei datează încă din secolul al XIX-lea. Pentru prima dată, Aradul a avut propria gară în anul 1858.

Atunci, a fost imperios necesară existența unei astfel de gări, dată fiind inaugurarea rutei Lokokoshaza – Curtici – Arad. Din păcate, gara inițială nu a rezistat prea mult.

În Al Doilea Război Mondial, gara din Arad a fost ținta aviației germane. Întreaga structură aproape că a fost demolată. Cu ajutorul arhitecților și al constructorilor pricepuți, gara din vestul țării a fost restaurată. Construcția ei a durat 5 ani, iar cel care și-a pus amprenta asupra ei a fost arhitectul Lajos Szantay.

Gara din Arad este una dintre cele mai mari gări din Estul Europei


În fiecare zi, gara din Arad este tranzitată de 100 de trenuri care vin și pleacă cu sute de călători la bord. De aici, pleacă garnituri către unele dintre cele mai importante orașe din țară, dar și din afară. Gara din Arad operează rute către Budapesta, Viena, spre bucuria turiștilor care preferă să se deplaseze în străinătate cu trenul.

În prezent, Gara din Arad nu este doar una dintre cele mai tranzitate din România, ci și una dintre cele mai moderne gări de la noi din țară. Cei care ajung să pună piciorul în gara din Arad au impresia că au fost, deja, teleportați peste hotare.

Gara din vestul țării este dotată cu scări rulante, cu panouri electrice, are pasarele suspendate, iar accesul călătorilor se poate face cu ajutorul lifturilor moderne. Gara din Arad a fost modernizată recent, iar pentru ca proiectul să fie unui spectaculos, bugetul alocat a fost și el unul pe măsură.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii