Comentarii

6/recent/ticker-posts

Iubita lui Damian Drăghici, despre cum e să trăiești cu marele artist: ”Este foarte greu să fiu într-o relație cu un adolescent” Între ei e o diferență de 23 de ani!

Dacă Damian Drăghici e un nume mare, sonor, de pe scena românească, despre iubita lui se știu mai puține lucruri. Recent, tânăra artistă, pentru că și ea face parte din aceeași lume, a acordat un interviu, în care a vorbit despre viața lor împreună. O viață cel puțin interesantă, ținând cont că pe cei doi îi despart 23 de ani.



Muzica i-a adus împreună și așa au rămas, în ciuda difererenței de vârstă. Mai mult, Cristina Stroe l-a făcut tătic la o vârstă la care acesta nu se mai aștepta. Damian Drăghici, căsătorit de trei ori până la 54 de ani, are o fiică, dintr-o pasiune nebună din tinerețe cu o grecoaică, iar la 49 de ani a devenit și tatăl unui băiețel, Andrei, acum în vârstă de 5 ani.

Iar băiatul a venit ca o minune în viața lor, pentru că Cristina fusese anunțată că nu va putea să aibă vreodată copii. Fără îndoială băiatul le-a sudat relația, dar cum funcționează dragostea lor în contextul unei asemenea diferențe de vârstă. Să nu uităm că Cristina Stroe are numai 31 de ani.

Într-un interviu pentru Ciao, iubita lui Damian Drăghici, cunoscută în urma participării la Vocea României, afirmă că, pe lângă iubirea pe care și-o poartă, amândoi își spun adevărul, fără să îl cosmetizeze sau să omită anumite aspecte.

Originară din Râmnicu Sărat, Cristina Stroe recunoaște că are o relație atipică cu Damian Drăghici. Atipică, binecuvântată, dar nu perfectă.

”Pe zi ce trece, conștientizăm tot mai tare că noi doi suntem binecuvântați să avem o dinamică a relației într-o continuă mișcare. Fără să ne dăm seama, atunci când există tensiuni și unul dintre noi e mai afectat, celălalt îl ridică.

Cred că suntem un cuplu normal și sănătos în care există ceva foarte important pe lângă iubire, și anume, ADEVĂR. De aici și micile ciondăneli.

Noi nu îmbrăcăm adevărul în cuvinte frumoase și ne tragem de mânecă atunci când avem ceva de spus, dar la sfârșitul zilei, ne dăm seama că asta este ceea ce întărește legătura dintre noi, libertatea de a putea fi autentici, sinceri, fără să ne măsurăm intențiile”, a declarat aceasta despre traiul cu marele artist.



Damian Drăghici ”are energia unui adolescent”


Întrebată dacă diferența de vârstă se simte, răspunsul ei a fost cu totul neașteptat: ”De cele mai multe ori, Damian are energia unui adolescent, iar eu energia acelei femei trecute prin viață.

Ne mai întreabă oamenii cum se simte diferența de vârstă dintre noi și le explic că este foarte greu (într-un mod sarcastic) să fiu într-o relație cu un adolescent”.

Și a mai spus ceva ce publicul nu știe despre Damian Drăghici: ”Damian este romantic prin gesturi, iar eu sunt romantică prin grijă și prin muzica pe care o compun. Avem limbaje diferite ale iubirii, dar învățăm asta unul despre celălalt și cred că e frumos să fie așa”.

Întrebată pentru ce îi e recunoscătoare tatălui copilului ei, răspunsul artistei a venit prompt: ”Pentru că e și pentru că suntem”.

Cât despre Damian Drăghici, acesta este topit după familia lui. De dragul Cristinei și a lui Andrei, artistul a renunțat complet la alcool acum câțiva ani. “Eu nu beam un șpriț, beam o cisternă înainte să intru pe scenă. S-a făcut o schimbare odată cu venirea copilului pe lume. Vreau o viața sănătoasă, fără mahmureală. A durat ani de zile, eu beam ca să-mi depășesc inhibițiile pe care le aveam pe scenă”, declara el la un moment dat.


”Odată ce s-a născut Andrei și în ultimii 5-6 ani de zile, toată căutarea mea și toată regăsirea și toate terapiile i se datorează lui Andrei și Cristinei și faptului că s-au întâmplat multe schimbări în viața mea, unde a trebuit să ajung la mine”, declara artistul anul trecut.

„Andrei este minunea pe care am trăit-o în viața mea. E clar mâna lui Dumnezeu la mijloc, pentru că existau șanse foarte puține, minime! Unii doctori chiar nu îmi dădeau nicio șansă să rămân însărcinată vreodată. Și de asta Andrei e cea mai mare binecuvântare din viața noastră, pentru că a venit cu foarte multe lecții și a venit cu foarte multă iubire, o iubire atât de mare, încât învățăm și noi să ne iubim și să ne vedem prin ochii lui , poate mai mult decât o făceam înainte. E o iubire care nu se compară cu nimic altceva!”, declara și artista acum ceva vreme.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii