Comentarii

6/recent/ticker-posts

L-au îngropat pe Dorinel Umbrărescu, regele asfaltului din România. Cine e noul lider în clasamentul constructorilor

„Adio” supremația lui Dorinel Umbrărescu! Nu mai este, oficial, regele asfaltului, după o lungă perioadă în care s-a mândrit cu acest titlu. Rivalii de breaslă l-au „îngropat”, chiar dacă oferă salarii colosal de mari și era lăudat de instituțiile statului pentru viteza cu care lucrează. Turcii i-au pus gând rău și i-au arătat că nu era, de fapt, demn de primul loc pe podium. 




Ultimele date oficiale arată clar pe ce loc s-a situat firma sa, UMB, care are o mulțime de contracte pe bani publici. „Aurul” constructorilor merge la o companie turcească, Ozaltin, cu lucrări la „Autostrada Ford Otosan”. Pentru a treia lună la rând, sunt pe locul 1 pentru construcțiile șoselelor de mare viteză din România. Au un progres de mai bine de 12 puncte pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Firma cu sediul în Turcia a terminat deja peste 50% din lucrările de pe tronsonul care fusese construit inițial de Tirrena Scavi, firmă italienească.

Dorinel Umbrărescu, coborât de turci pe locul 2


UMB-ul a ajuns pe locul al doilea, chiar dacă are un avans de 10 puncte procentuale pentru lotul 1 Buzău – Vadu Pașii din A7 Buzău – Focșani. Specialiștii care îi urmăresc atent fiecare pas sunt de părere că nu va reuși Dorinel Umbrărescu, nici cu mega-echipa sa, să termine lucrările în 2024, când are termenul-limită.




Locul 3 este luat de firma româno-bulgară Coni – Trace, cu un progres de 9,5 puncte procentuale pe lotul 2 Mizil – Pietroasele al A7 Ploiești – Buzău. Au reușit să ducă sarcina la capăt într-o proporție de 77,5%, potrivit Economica.net.

Stadiul proiectelor UMB, în prezent


Pe e tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), UMB are un avans de 7 puncte. Lucrările sunt gata în proporție de 59%. Relativ aceeași situație este valabilă și pentru lotul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat al A7 Buzău – Focșani. Dorinel Umbrărescu are aceleași puncte procentuale, proiectul este finalizat în proporție de 44%.

La lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni al A7 Buzău – Focșani, firma constructorului are un progres de 6 puncte procentuale. Lucrările sunt gata doar 40%. Situația nu este cu mult diferită nici pentru lotul Mândrești Munteni – Focșani al A7 Buzău – Focșani. Progresul este de 5 puncte procentuale. Stadiul lucrărilor: 50% gata, 50% așteaptă mobilizare.

Dorinel Umbrărescu va fi nevoit să facă un efort titanic dacă mai vrea să fie numit regele asfaltului. În caz contrar, turcii vor avea supremație pe drumurile din România.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii