Comentarii

6/recent/ticker-posts

Nadia Comăneci i-a prins pe arbitri „cu mâța-n sac”! A publicat imaginile care nu pot fi contestate nici la TAS

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a publicat imaginile care nu pot fi contestate nici la TAS. „Zeița de la Montreal” continuă să încerce să îi facă dreptate tinerei gimnaste Sabrina Voinea, care a fost depunctată pe nedrept cu o zecime la Jocurile Olimpice de la Paris, pierzând astfel medalia la limită.




Recent, Nadia Comăneci a postat un videoclip pe rețelele de socializare cu momentul Sabrinei Voinea, în care se vede că nu a ieșit afara covorului. Clipul video a fost publicat alături de descrierea: „Nu văd să atingă călcâiul podeaua, voi?”.

Nadia Comăneci nu se lasă până nu-i face dreptate Sabrinei Voinea! Imaginile postate nu pot fi contestate nici la TAS


Fosta mare gimnastă a mai făcut o constatare în cazul Sabrinei Voinea. Se pare că nota de plecare din finala de la sol a fost mai mică decât cea din finala pe echipe, deși Sabrina Voinea a făcut exact același exercițiu.

Astfel, în finala de la sol gimnasta a fost notată cu 5.900, în timp ce a primit nota 6.000 la finala pe echipe.

Nadia Comăneci a postat cele două exerciții alături de mesajul: „Aceleași exerciţii… finala pe echipe şi finala la sol… cu note de plecare diferite privind dificultatea”, se arată în postarea fostei mari gimnaste, pe rețelele de socializare.

Sabrina Voinea a depus contestație la TAS, însă Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, spune că nu crede că i se va lua medalia lui Jordan Chiles.




„Referitor la gimnastele române, știu cum e, nu aș vrea să fiu în sufletul Cameliei Voinea și al Federației și știu cum decurg toate lucrurile până la TAS, va fi un drum lung și greu, medalia înapoi nu cred că o va lua, în regulamentul fix scrie că odată publicat rezultatul și decernată medalia, așa rămâne.

Nimeni nu îi va lua medalia americancei, nu am auzit vreodată să îi dea medalie altei gimnaste, nu există precedent în istoria gimnasticii.

Cred că maximum ce pot face e să suspende brigada de arbitri, nu o suspendare pe doi-patru ani, pe un ciclu olimpic și cam atât. Mi-ar plăcea sincer să fiu surprinsă de o decizie complet nouă”, a spus Irina Deleanu, informează iamsport.ro.

Cristian Jura, despre soluționarea contestației Sabrinei Voinea: „Există două scenarii”


Cristian Jura, președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, a explicat cum se va soluționa contestația depusă de Sabrina Voinea la TAS. Acesta a declarat că nu se va implica în acest caz.

Atunci există posibilitatea ca să se prelungească cauza și să fie transmisă Tribunalului Regulat de la Lausanne, care să o judece pe un termen mai lung, fără presiunea timpului”, a precizat Cristian Jura, unul dintre cei doi reprezentanți ai României la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, la tvrinfo.ro.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii