O ucraineancă va ajunge în spatele gratiilor după ce a furat portofelul din geanta unei ieșence. Mamă a trei copii și bolnavă de epilepsie, ucraineanca și-a justificat acțiunile prin faptul că statul român nu și-a respectat angajamentele pe care singur și le-a luat față de refugiații de război. Judecătorii au aplicat minimul de pedeapsă, dar rezultatul a fost tot închisoarea cu executare.
În după-amiaza zilei de 7 iulie a anului trecut, Ana Maria V. se afla în magazinul Kartier de pe bulevardul Socola, cu îmbrăcăminte și încălțăminte second-hand. În spatele ei se afla Indira Alekseeva care, la un moment dat, s-a împins în aceasta, i-a deschis rucsacul și a luat din interior un portofel. A ieșit în fugă din magazin și a traversat strada prin loc nepermis. Victima avea în portofel 100 de lei și trei carduri, dar și o hârtiuță pe care avea notate codurile PIN. Alekseeva a profitat de acest lucru și în următoarele minute a scos de pe două dintre carduri, în total, 3.600 de lei.
Vânzătoarea i-a descris-o pe hoață. O văzuse cum pleacă în grabă și i se păruse suspectă
Ana Maria V. nu și-a dat seama că fusese victima unui furt. A ieșit și ea din magazin, mergând la altul, la nici 10 metri, pentru a face cumpărături. Atunci a constatat lipsa portofelului. S-a întors imediat în magazinul Kartier, în căutarea lui. Vânzătoarea i-a descris-o pe hoață. O văzuse cum pleacă în grabă și i se păruse suspectă, dar nu apucase să reacționeze. Când Ana Maria V. a mers la poliție pentru a reclama furtul, ucraineanca se afla deja în autobuz, în drum spre București.
Pe măsură ce ancheta avansa, polițiștii ieșeni au aflat că Alekseeva era cunoscută oamenilor legii din mai multe județe, întrucât începând cu 2022 săvârșise mai multe furturi în Brașov, București, Pitești, Orade și alte orașe. Modul său de operare era simplu. Pleca din București, unde era cazată în azilul pentru refugiați, în alt oraș. Acolo, mergea într-un magazin de îmbrăcăminte second-hand sau outlet și sustrăgea portofelul vreunei persoane neatente. Pleca apoi din localitate, pentru a se întoarce doar după o lună sau două. De altfel, tot într-un magazin de îmbrăcăminte second-hand a și fost găsită atunci când polițiștii au căutat-o pentru a pune în aplicare mandatul de aducere la audieri.
Prima audiere ca inculpat a trebuit amânată, întrucât Alekseeva a suferit o criză de epilepsie în arestul Poliției. O nouă criză a lovit-o la finalul audierilor, când i s-a cerut să semneze procesul-verbal. Ucraineanca a fost trimisă în judecată pentru furt, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic. În cursul judecății, femeia a precizat că folose banii furați pentru mâncarea și necesitățile celor trei copii, în vîrstă de un an și patru luni, 4 ani și, respectiv, 14 ani, întrucât statul român nu-i plătea banii destinați refugiaților din Ucraina.
Avea condamnări similare și la București
Alekseeva fusese cercetată în mai multe dosare penale pentru fapte similare și fusese condamnată în două rânduri de Judecătoriile sectoarelor 1 și 4 din București, o dată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare și altă dată la o amendă penală de 22.500 lei. Magistrații Tribunalului ieșean au luat în calcul în stabilirea pedepsei recunoașterea faptei, dar nu au putut găsi nicio circumstanță atenuantă. Ei s-au raportat însă la situația specială a femeii, de refugiată cu trei copii în întreținere și suferindă de o afecțiune cronică, aplicându-i pentru fiecare infracțiune comisă pedeapsa minimă. Chiar și așa, după contopirea cu cele două condamnări deja aplicate, a rezultat o condamnare finală la 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție și o amendă penală de 9.400 lei, rămasă neplătită. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea urmând să fie supusă controlului de legalitate și temeinicie al Curții de Apel la sfârșitul lunii septembrie.
0 Comentarii