Comentarii

6/recent/ticker-posts

Știrea momentului în mass-media! Mircea Radu s-a întors în televiziune. A semnat cu Metropola TV, televiziunea lui Florentin Pandele


Mircea Radu a anunțat marți, 29 august, că va prezenta o nouă emisiune televizată, postul cu care a semnat fiind Metropola TV, televiziunea Consiliului Local din Voluntari, unde primar e Florentin Pandele.




Emisiunea pe care o va prezenta Mircea Radu la Metropola TV se numește „Noi, românii”. Ea va fi difuzată din toamnă, de la mijlocul lunii septembrie. Prezentatorul se află în prezent la Paris, unde filmările sunt în desfășurare. „Salutare, prieteni! O vreme foarte bună pentru filmare, aici, în Paris. Am ales o terasă mai retrasă pentru că am de făcut un anunț important. M-am întors în televiziune, am semnat cu Metropola TV. Emisiunea pe care o prezint se numește „Noi, românii” și deja am filmat câteva episoade în Germania, Olanda, Belgia, Franța”, a anunțat Mircea Radu, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Premiera emisiunii va avea loc la mijlocul luni septembrie. Ce a fost mult a trecut, mai este foarte puțin. De mâine, pe canalele mele de social media, dar și pe canalele de social media ale televiziunii Metropola TV am să vă dau amănunte despre această emisiune”, a mai declarat Mircea Radu.


Metropola TV, televiziunea lui Florentin Pandele


Metropola TV, televiziunea care aparţine de Consiliul Local Voluntari, a câștigat licența de emisie, în luna septembrie 2020, fiind un post cu acoperire regională.


În ianuarie 2021, a primit votul din partea Consiliul Național al Audiovizualului pentru trecerea de la acoperire regională la națională.

Reprezentanții postului au motivat decizia, susținând că „s-au dezvoltat rapid” și vor să difuzeze sport și alte producții.

În prima zi, postul a difuzat un interviu de campanie pentru Gabriela Firea, soția lui Pandele și fostul primar al Capitalei, iar CNA a sancționat atunci Metropola TV pentru cum s-a promovat Firea pe banii oamenilor din Voluntari.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii