Situaţie de urgenţă la un hotel de pe litoral. 15 turişti, printre care trei copii s-au îmbolnăvit, după ce au mâncat la restaurantul unităţii. Reprezentanţii hotelului neagă că de vină ar fi mâncarea pe care le-au servit-o şi spun că turiştilor li s-ar fi făcut rău după ce ar fi mâncat la terase sau ar fi înghiţit apă din mare. Autorităţile fac acum anchete pentru a stabili ce le-a pus în pericol sănătatea oamenilor.
La câteva ore după ce au mâncat micul dejun la restaurantul hotelului din Mamaia, turiştii au început să se simtă rău. O familie cu un copil de patru ani a fost prima care a sunat la 112. La scurt timp, un alt apel a venit din partea altor cinci persoane care aveau aceleaşi simptome. În total, vorbim despre 15 turişti care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Turişti intoxicaţi pe litoral
"Miercuri m-am trezit, am mâncat aici, m-am dus pe plajă şi în mai puţin de o oră şi jumătate am zis hai să mergem înapoi că mă durea foarte tare stomacul şi aveam deja stări de vomă", povesteşte un turist.
Reprezentanţii hotelului susţin că nu mâncarea pregătită de angajaţii restaurantului ar fi de vină.
Imagini filmate cu camera ascunsă:
Reporter: De la Antena 1 suntem, voiam să ne spuneţi şi nouă despre...
Reprezentant hotel: Nu. Vă rog frumos! Turiştii au zis că nu au mâncat la noi. Cred că au băut apă din mare, cum au mai fost şi anul trecut.
Turiştii îi contrazic.Reporter: Să ne spuneţi dacă în afară de micul dejun de aici aţi mai mâncat în altă parte altceva.
Turist: Nu, nu am mâncat absolut nimic în altă parte. Doar micul dejun şi trebuia să mâncăm pe la 13.30 - 14, să mâncăm mai departe de prânz.
Reporter: După ce aţi mâncat, ce aţi simţit?
Turist: Rău. Dar nu ştiu dacă înţelegi, răul ăla în care să dai afară tot din tine, să scoţi tot.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a clarifica situaţia. Doar trei săptămâni au trecut de când restaurantul a fost controlat de angajaţii DSV. "În data de 13.07.2024, unitatea respectivă a avut primul control de la Direcţia Sanitar-Veterniară, unde s-au găsit deficienţe de igienă şi unitatea a fost sancţionată conform HG, cu o amendă de 10.000 RON", a declarat Sandu Tolea, coordonatorul comandamentului litoral.
"Un echipaj din cadrul DSP s-a deplasat în Mamaia la locaţie. Am deschis o anchetă. S-au prelevat probe atât de alimente cât şi de apă", spune Cristina Schipor, director DSP. Numai luna trecută comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat peste 800 de locaţii de pe litoral şi au dat amenzi în valoare de peste 4,7 milioane de lei.
0 Comentarii