Întâmplarea de la Sejong Arts Center din Seul, care a avut-o în prim plan pe soprana Angela Gheorghiu, e cunoscută tuturor, cred. Face parte din categoria de evenimente care, în zonele unde domneşte o atmosferă de sastiseală provincială şi în capetele unde lâncezeşte o minte îmbâcsită şi plictisită, scoate la lumină gravitatea gospodinei şi sentenţiozitatea bărbatului care, fără excepţie, se simt impulsionaţi de o chemare lăuntrică incontrolabilă să lase pentru câteva minute cratiţele pe aragaz şi maldărul de cupoane în pulpana hainei ca să fixeze în online cât mai zdravăn busola moralităţii unei lumi aflate în degringoladă.
Dar dacă altcineva, într-o situaţie similară, ar pleca, l-ai condamna? Îmi vine o minte o întâmplare cu Ray Charles, care, în timpul unui turneu prin Sudul segregaţionist, a aflat că, la concertele lui, americanilor de culoare le sunt rezervate locuri separate de albi. A anulat instantaneu turneul. Au urmat huiduieli, presa l-a făcut cu ou şi oţet, dar nu i-a păsat.
Cazurile cu artişti care şi-au întrerupt, justificat sau nu, reprezentaţiile live sunt numeroase. La un simplu scroll, puteţi afla că, de-a lungul timpului, Jim Morrison, Neil Young, Bjork, The Who, Foo Fighters, Axl Rose, Madonna, Art Garfunkel, Mariah Carey, Green Day, Liam Gallagher, Selena Gomez, Courtney Love, Justin Bieber, Billy Corgan şi mulţi alţii au părăsit scena sub un pretext sau altul.
Întrebarea mea este dacă toţi comentatorii români care i-au cerut Angelei Gheorghiu să-şi revizuiască comportamentul şi să-şi facă autocritica au consumat aceeaşi cantitate de energie pentru oricare din artiştii menţionaţi mai sus.
Mă gândesc că nu.
Motivul? Nu erau români. Angela Gheorghiu, în schimb, este şi, de aceea, au luat-o la rost. Se simţeau răspunzători. Gestul de pe scena din Seul îi dezonora pe ei, ca cetăţeni români. Vai de capul ei! băteau la tastatură cu năduf. Mare artistă! Halal caracter! O idioată, a scris unul, scurt. Şi-a dat ca toanta cu firma-n cap, a scris altul. În sfârşit, am zis, un comentariu pertinent într-un noian de aberaţii: capul este al ei, prestigiul este al ei, prostia e a ei, cariera este a ei. Nimic, carevasăzică, nu e al tău. Din care se poate deduce că ţie şi restului nu vă datorează nimic. Capul vostru, firma voastră, cariera şi deşteptăciunea voastră, educaţia şi talentele voastre, toate au rămas intacte. Incidentul o priveşte pe ea şi atât. Gheorghiu nu reprezenta statul român acolo, se găsea la Sejong Center în calitate de persoană particulară. Prin urmare, trebuie să dea socoteală unei singure instanţe: propriei conştiinţe. Nicidecum chibiţilor care o trag de mânecă şi o învaţă codul bunelor maniere.
Fireşte, gestul ei a stârnit rumoare, lamentări şi huiduieli. A năvălit furtunos pe scenă şi le-a spus dirijorului şi tenorului să întrerupă bis-ul fiindcă “Excuse me. It’s a performance. It’s not a recital. Respect me.”…
Orgoliu de vedetă, ego de primadonă?
Poate, dar, cum spunea un australian, “in a good way”. La urma urmei, de ce ar fi exclus ca, peste ani, atitudinea ei, hulită azi, să creeze precedentul Gheorghiu, o regulă ce va deveni etalon în desfăşurarea unei opere şi, totodată, un preambul de tipul sutor, ne ultra crepidam la cerinţele unui public, în mare parte, neinstruit?
Sincer, argumentul publicului suveran – des invocat – a fost dintotdeauna la fel de dubios şi chestionabil ca cel a clientului care are întotdeauna dreptate. În plus, a existat o înţelegere prealabilă care, deşi neparafată, a fost acceptată, după cum admite însuşi managementul operei din Seul. Un fel de “verbal handshake”. Dirijorul şi Alfred Kim, tenorul coreean, şi-au dat acordul să nu existe bis-uri. Şi, fără a denigra talentul celui din urmă, dar, din perspectiva faimei, Kim este pe lângă Angela Gheorghiu un soi de Babasha vizavi de Coldplay.
Dar Babasha coreean, furat de primirea făcută de public, a lăsat orgoliul să plutească deasupra înţelegerii şi, cu consimţământul dirijorului, a reluat “E lucevan le stelle”, cu toate că – la rândul ei – soprana nu a cedat aceloraşi rugăminţi, refuzând propunerea de a repeta aria „Vissi d’arte” în Actul 2.
Urmarea: orgoliul lui Kim a fost măturat de orgoliul româncei care a perceput bis-ul o ofensă personală. Publicul coreean a huiduit, iar românii au ieşit din vizuini, nemulţumiţi că românca a dat cu mucii-n fasole.
Comentariile lor, ca de obicei, au fost mai străvezii şi fade decât o scenă pastorală dintr-o telenovelă nigeriană. Deşi, onest vorbind, n-aveau niciun motiv să fie cătrăniţi. Angela Gheorghiu, prin atare gest, nu a adus vreun prejudiciu de imagine României sau lor, personal. Singura persoană care va suporta consecinţele, dacă vor exista, este Angela Gheorghiu. Nu România, nu patrioţii de serviciu care stau de strajă la imaginea ţărişoarei.
Şi ce dacă! Baliverniştii moralişti, dau să se înţeleagă, nu ar fi făcut ce a făcut soprana. E înduioşător, dar ştiţi ceva? Nu sunteţi în locul ei. Fiţi ca Angela Gheorghiu, aşteptaţi să fiţi invitaţi la Seul pentru a susţine un concert şi, în Actul 3, când vine rândul lu’ Babasha Kim să se afirme, în mărinimia voastră, lăsaţi-l să se desfăşoare preţ de o sută de bis-uri.
Până atunci, mai uşor. Nu suntem antrenori de dezvoltare personală şi cu atât mai puţin calificaţi să hotărâm, în maniera clasică a românului pus pe arţag, unde a greşit cutare.
Să mai adaug un lucru…
Dacă Angela Gheorghiu ar renunţa la cetăţenia română pentru ca românul verde să nu se mai simtă umilit şi ruşinat de comportamentul ei de divă, aceleaşi persoane care-i băteau obrazul că face de ruşine poporul cu ifosele ei de ţoapă ar sări ca arse, ţipând din adâncul frustrărilor milenare că este o ingrată, că uită de unde a plecat, că se ruşinează cu originile ei, îşi reneagă strămoşii şamd.
De fapt, ce doresc ei este ca aceasta să adopte oriunde merge comportamentul lor blajin şi anonim. Să se inspire din blegeala tâmpă, transformată în filozofie de viaţă, a zeci de generaţii de spinări încovoiate şi mutre umile. Maică, nu te da în spectacol, că se uită străinii urât la tine! Ai grijă ce spui şi cum te porţi, că nu mai eşti la tine-acasă! Stai în banca ta şi nu te da în stambă, c-o să mă faci de ruşine. Aşa te-am educat eu, să zică vecinii despre mine vrute şi nevrute?
Dar iată că Angela Gheorghiu a ales să ignore educaţia primită în Adjud, să-şi asculte temperamentul şi să fie ea însăşi. Cu bune şi cu rele. La Seul şi aiurea. A ales să întrerupă un spectacol pentru că a fost sfidată. Hai, intraţi în pământ de ruşine! Daţi-vă ochii peste cap! Faceţi-vă semnul crucii! Puneţi-vă broboada pe cap! Şi nu uitaţi să inseraţi detalii din viaţa ei personală sau să o puneţi la colţ pentru că a îndrăznit să-l aşeze pe Enescu pe o treaptă mai jos decât ni s-a spus nouă, de când eram în clasa a patra, că s-ar afla.
Cu permisiunea voastră, voi încheia articolul într-o notă hilară.
Controversa de la Seul nu a putut trece neobservată şi de către câinii de pază ai patriotismului dâmboviţean. Astfel, una din figurile publice ale României a “dedicat” evenimentului o tiradă în care arăta “unde duce vanitatea unei artiste care nu-și mai cunoaște lungul nasului” şi “cum orgoliul poate schimonosi caracterul unui artist”.
Cu toate astea, la finalul comentariului de peste două mii de caractere găseai, în locul unei fotografii cu persoana despre care scrisese, o fotografie cu el, într-o ţinută sobră, demnă, gânditoare.
Cam atât despre vanitatea românilor care comentează pe marginea vanităţii celor care nu-şi cunosc lungul nasului.
Autor: Mihnea Rudoiu republica.ro
0 Comentarii