Comentarii

6/recent/ticker-posts

Ce amendă a primit un bucureștean pentru că a anunțat la 112 tăieri ilegale de copaci în Sectorul 3

Un bucureștean a fost amendat cu suma maximă pentru că a apelat numărul de urgență 112. Bărbatul a sunat să reclame că se taie copaci pe un teren privat. Prima dată, bărbatul a alertat autoritățile la 112 în luna iulie, când a văzut că se fac tăieri ilegale de arbori pe un teren privat îngrădit din Strada Drumul Murgului 40, care are statut de spațiu verde privat.



Atunci au fost doborâți 20 de copaci, fără deținere de aviz de defrișare. Cetățeanul a sunat la 112 și a alertat presa, căreia i-a pus la dispoziție imagini video din timpul tăierilor. După intervenția cetățeanului la 112, proprietarul a fost amendat de autoritățile publice locale cu peste 60.000 de lei, iar cei prinși au primit amenda modică prevăzută în București, de 100 de lei pe copac, scrie g4media.ro.

Săptămâna trecută, pe 27 august, același cetățean și alți vecini au observat că, din nou, mai multe persoane se pregăteau să intre pe terenul proprietate privată și purtau cu ele drujbe.

El a sunat la 112 să ceară, ca și anterior, prezența poliției naționale și locale Sector 3 pentru a le fi verificate actele și a afla ce intenție au.

Poliția Sectorului 3, care a trimis un echipaj, spune că proprietarul voia să curețe terenul de trunchiurile de copaci rămase din iulie. În aceste condiții, echipajuld e la poliția națională, solicitat pein 112, a considerat apelul nejustificat.

Cetățeanul a fost amendat de un agent de poliție cu 2.000 de lei pentru apelarea abuzivă.
Se poate apela la 112 pentru probleme de mediu?

Legea privind funcționarea 112 – OUG 34/2008 – permite apelul la numărul unic de urgență în cazul problemelor de mediu sau al distrugerii de bunuri publice sau private. Totodată, apelarea abuzivă este considerată „apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție”.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii