TIMISOARA. Trafic destul de aglomerat pe noua Centura Sud deschisa circulatiei la Timisoara marti seara. Multi soferi au fost nerabdatori sa incerce noua varianta de ocolire a orasului si s-au avantat pe drumul proaspat finalizat.
Parerile sunt impartite, insa majoritatea s-au declarat multumiti ca, in sfarsit, dupa atatia ani de asteptare, au posibilitatea de a evita Timisoara, daca au de ajuns din Aradului in Sagului si si-au exprimat speranta ca noul drum va duce la scaderea insemnata a tirurilor de pe strazi.
„Dunca (Dumbravita) -Uzina de apa (Calea Urseni) fix 18 minute. Un deliciu…”
„Aeroport – Chișoda 15 minute 🫡🙏”
„Am testat si eu astazi centura. Drumul este destul de ok, dar cred ca se va simti lipsa celor 4 benzi destul de mult, la intrarea pe centura banda care permite accesul este foarte scurta si daca vin multe masini trebuie sa te opresti pe loc, iar cand prinzi putin spatiu esti nevoit sa accelerezi puternic sa nu vina cel din spate si sa fie nevoit sa puna frana„, sunt cateva dintre comentariile facute de soferi pe retelele de socializare ori forumuri.
Ce mai mare aglomeratie se inregistreaza in zona comunei Mosnita, spun conducatorii auto.
„Mosnita e nenorocita, coada de la Eso pana la centura bara la bara si apoi de la sensul de după centura pana la AEM, ceva de vise urate. Pana fac pasajul la Urseni o sa fie nasol. Cred ca e singura comuna din periurban pe care centura mai mult o incurca decât o ajuta„, era de parere un sofer ajuns pe centura miercuri dimineata.
Interventii in zona parcarilor
Cele doua spatii de servicii de pe Centura Sud Timisoara sunt deocamdata inchise. Acolo muncitorii mai au de pus la punct o serie de chestiuni. Astfel ca pana la finele lunii septembrie vor mai lucra in parcarile de pe traseu.
Totodata, mai trebuie montate atenuatoare de soc in zonele de noduri rutiere de pe centura.
Va reamintim, Centura Sud Timisoara, de 26 de kilometri, este deschisa traficului din 10 septembrie, iar soferii au nevoie de rovinieta pentru a o folosi, intrucat este parte a retelei de drumuri nationale din Romania.
Iata si harta cu nodurile rutiere, urcari si coborari!
Firmele omului de afaceri Dorinel Umbrarescu au finalizat Varianta de Ocolire Sud, dupa ce au preluat lucrarile anul trecut in vara. Noua sosea a fost facuta cu bani europeni, prin Programul Operational Transport aferent perioadei de programare bugetara a Uniunii Europene 2021 – 2027. Perioada de garantie va fi de 10 ani.
0 Comentarii