Horatiu Malaele: Nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Toți cei din jur râdeau de mine: profesori și copii, eram numit "prostu' clasei" Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. O poveste de viață impresionantă

Horațiu Mălăele împlinește astăzi 71 de ani. Este unul dintre cei mai apreciați și iubiți actori de la noi din țară cu o poveste de viață impresionantă. În prezența lui, râsul devine visceral, iar lacrima se prelinge din suflet. Genial pe scenă, genial și în afara ei actorul și omul – o dihotomie pe care nu o agrează în niciun context – se contopesc într-un tot monumental: Horațiu Mălăele.

Copilăria, un chin nesfârșit. Horațiu Mălăele este considerat unul dintre cei mai mari actori de film și teatru din România, precum și un caricaturist de geniu, dar a suferit mult până când și-a descoperit menirea. "Când m-am născut, nu erau semne de vreo reuşită a mea în viaţă. Aveam un strabism foarte pronunţat, eram dislexic şi abia citeam, toţi cei din jur râdeau de mine- profesori şi copii, eram numit "prostu' clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât şi atunci nu prea am mai desenat.

Eram în suferinţă. Înţelesesem că sunt prost, urât, şi că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, şi a vorbit puţin cu mine.

La urmă, m-a privit direct în ochi şi mi-a spus clar: “Tu eşti un geniu”. Iar eu am început să fiu”, a marturisit marele actor.

Mălăele, un copil bătăuș, poreclit „Vulpoiul Negru”

Actorul Horaţiu Mălăele s-a născut la Târgu Jiu, „un oraş de provincie cu multă mizerie, bani puţini şi totul depindea de aşa-zisele cartele. Murdăria era colectivă şi te bucurai când găseai un pantalon, mâncare sau dacă cineva îţi făcea cadou o jucărie.” Mama sa spunea că s-ar fi născut pe 31 iulie şi în acte ar fi fost trecut pe 1 august 1952.

„Am fost un copil cam bătăuş. Poate din această cauză am porecla Vulpoiul Negru. Tatăl meu a fost un om extrem de ludic. Mama mea o femeie deşteaptă, puternică şi cu mult umor. Am avut părinţi extrem de hazoşi, nişte oameni care şi-au sărbătorit viaţa într-un fel unic şi s-ar putea ca bucuria şi umorul care i-a însoţit să fi fost moştenite nu numai de mine, ci şi de copiii mei.

Am ţinut mult la părinţii mei, la fratele meu Ilie, nişte olteni adevăraţi din dealurile Motrului. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi, olteni adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, olteni mândri ai fratelui Minulescu… Cu nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi, mai ales, îngheţată colorată de la ţigani.” a declarat actorul Horațiu Mălăele, potrivit revistatimpul.ro.

Liceul, o perioadă de revelație

Viaţa de liceu a fost pentru Mălăele o revelație: „A fost momentul revelaţiei, al naşterii mele. Diriginta mea, Doamna Felicia Iliescu, pe care am să o pomenesc ori de câte ori va fi cazul, a fost omul care a bănuit că pot face şi altceva decât doreau ceilalţi profesori de la mine.

Învăţătorul sufletului meu, Nicu Gheorghe, cel care m-a învăţat să desenez. Datorită lui sunt ceea ce sunt astăzi, bun sau rău. M-a îndrumat şi m-a supravegheat. Am avut chiar o expoziţie la final de liceu, la Târgu Jiu, astfel, în ultimul an de liceu m-am hotărât să dau la Arte plastice.

Atunci, în Bucureşti, produceau evenimente regizori de faimă precum: Ciulei, Pintilie, tânărul Andrei Şerban. După ce am văzut D-ale Carnavalului în regia lui Lucian Pintilie, Leonce şi Lena în regia lui Liviu Ciulei, cu Irina Petrescu şi Ion Caramitru, am rămas uluit şi am cotit-o urgent de la arte plastice spre teatru.

Am zis în nebunia mea şi în nebunia tinereţii, că pot să fac meseria de actor. În spectacolele acelui timp, i-am văzut mai vii ca niciodată pe Toma Caragiu, cu care am avut prilejul să fiu prieten, pe Rebengiuc, pe George Constantin, pe Marin Moraru, Gina Patrichi.”

Horaţiu Mălăele a absolvit IATC, în 1975 cu rolul Fabinard din spectacolul cu piesa Pălăria Florentină de Labiche, la clasa lui Octavian Cotescu, asistent Ovidiu Schumacher. Despre spectacolul de licenţă, notează Elisabeta Munteanu în „Tinereţea actorilor” că Horaţiu Mălăele „s-a mişcat cu simplitate şi umor, mereu activ, prezent şi inventiv”.

De la al cincilea copac, direct în rol principal

După absolvire, a jucat la teatrul din Piatra Neamţ o vreme, unde regizoarea Cătălina Buzoianu l-a distribuit în spectacolul Tinereţe fără bătrâneţe despre care va spune:

„M-am uitat şi eu la avizier, începând cu primul rând. Credeam, în infatuarea mea, că o să joc, evident, rolul principal. Însă, când colo, mi-am găsit numele, jos de tot, al cincilea copac. Sârguincios, m-am dus acasă şi am început să mă pregătesc pentru a doua zi, încercând toate posibilităţile de copaci, ca să nu mă fac de râs la doamna regizoare – brad, salcie, plop, ce-mi mai trecea prin minte.

A venit şi decorul lui Mihai Mădescu, iar mie trebuiau să mi se vadă doar mâinile. Scorbura umblătoare! În fine, a venit vacanţa, apoi toamna şi ne-am întors la repetiţii. În distribuţie, chiorul cu copacul din planul doi (adică eu) trecea în rolul principal, personajul numit Dorde. Atunci, am cunoscut şi un mare om de teatru: Cătălina Buzoianu”.

Acum, Cătălina Buzoianu, povestește despre Horaţiu Mălăele și spune că nu se aștepta să semneze un pact pe viață cu acesta.

„A deschis uşa, timid, un băiat slăbuţ, cu ochelari, îmbrăcat într-un trening bleumarin. Părea atât de inocent. Avea o singură replică şi l-am rugat să mi-o spună (…)

Replica a avut o conotaţie metafizică, o nelinişte, un fior. Am avut o revelaţie. I-am dat rolul principal. Nu ştiam că în acel moment semnam un pact pentru toată viaţa. Un pact cu Îngerul. Un pact cu un actor, cu un prieten. Horaţiu e un fenomen.” potrivit revistatimpul.ro.

Dragoste nebună cu Anca Călugăreanu

Nebun după viaţă şi după teatru, se îndrăgosteşte de Anda Călugăreanu. Erau tineri cu suflet de copii când au fost distribuiţi în acelaşi spectacol De ce dormi, iubito? de Jos Vandello, în regia lui Val Paraschiv.

Dincolo de scenă, a fost o relaţie care s-a consumat în tăcere. „De geniul Andei Călugăreanu, de spiritul ei ludic, niciodată astâmpărat, am pomenit tot timpul. Despre relaţiile mele ce depăşeau spaţiul profesional nu mi s-a părut firesc să vorbesc niciodată pentru că, vorba francezului, « Il ne faut pas mélanger les affaires de la tête avec les affaires du coeur ».”

Horațiu Mălăele este căsătorit cu Gabriela de peste 30 de ani și au împreună doi copii, pe Bogdan și Cristi, ambi pasionați de actorie.

Gabriela Mălăele, soția actorului, a terminat Facultatea de Cibernetică și lucrează la o multinațională.

Horațiu Mălăele spune că este norocos, având în vedere că a cunoscut-o pe Gabriela pur întâmplător.

Cei doi copii ai săi sunt la rândul lor actori. În 2010, Mălăele a apărut alături de Bogdan și Cristi în filmul Poker. Este singura apariție a celor trei.

În 2010, fanii au avut plăcerea de a-l vedea pe Horațiu Mălăele și pe cei doi fii în filmul Poker. Însă cel mai des Horațiu a fost văzut în piese de teatru cu Bogdan, care în prezent este comediant.

Cei doi au colegi în filmul „Nuntă Mută” în 2008 și în mai multe piese de teatru printre care “Jocul vieţii şi al morţii” în 2015, „La Pulce” tot în 2015, „Shylock” în 2017 și „În valea cu parfum deflori şi zumzet de albine” tot în 2017.