Mănăstirea din România unde rugăciunile oamenilor s-au transformat în minuni. Maica Cipriana a făcut confesiuni emoționante despre miracolele care s-au întâmplat, în exclusivitate pentru Antena Stars. Într-un colț liniștit al României, mănăstirea Ghighiu atrage atenția datorită miracolelor pe care credincioșii le atribuie rugăciunilor pe care le-au făcut în fața unei icoane sfinte.
O tradiție aparte s-a dezvoltat aici, fiindcă locul este recunoscut pentru minunile săvârșite. Icoana a fost adusă acolo în anul 1958. În perioada comunistă, maicile au considerat că aceasta ar fi mai bine protejată în interiorul bisericuții, însă a fost mutată ani mai târziu.
„Dar există aici o tradiție și lumea trebuie să știe, pentru că se merge în genunchi, nu este obligatoriu, este doar ca în urma minunii pe care Maica Domnului a săvârșit-o în această bisericuță. Atunci când a fost adusă icoana făcătoare de minuni, în anul 1958, pentru că încă se mai lucra la turla mare de la biserica mare, au hotărât să o așeze în această bisericuță. Icoana a rămas aici 34 de ani, pentru că maicile au considerat că ar fi bine să fie icoana cumva închisă în această bisericuță, pentru că se temeau, era perioada comunistă”, a adăugat aceasta.
Un copil s-a vindecat ca prin minune
Icoana este cunoscută pentru numeroasele minuni pe care le-a făcut. Una dintre cele mai emoționante povești este cea a unui copil de șase ani din Ploiești care a intrat în comă, după ce a căzut dintr-un hamac. Medicii nu îi mai dădeau șanse de supraviețuire.
„A săvârșit multe minuni (...) Au hotărât să ia icoana din bisericuța mică și să o așeze în biserica mare. Maica Domnului a săvârșit foarte multe minuni, dar una este cunoscută cu un copil din Ploiești de 6 ani, care a căzut din hamac, și-a spart capul, a intrat în comă și medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire. Tatăl lui, venind la icoana Maicii Domnului, s-a rugat în genunchi și până la urmă a primit încunviințare de la Maica Domnului că îi va fiul vindecat”, a adăugat maica Cipriana.
Tatăl băiatului a mers la mănăstire și s-a rugat în fața icoanei. Copilul s-a vindecat apoi ca prin minune.
Mulți oameni merg în zilele noastre pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni, mănăstirea fiind un loc de pelerinaj pentru persoanele care caută speranță și alinare.
0 Comentarii