Părintele Gheorghe Calciu; „Niciodată să nu deznădăjduiți, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă”

Părintele Gheorghe Calciu este considerat unul din cei mai mari martiri ai neamului românesc. A suferit 21 de ani de închisoare sub regimul comunist la Aiud, Gherla, Pitești și Jilava, iar trupul lui a fost descoperit neputrezit la șapte ani de la mutarea sa la Domnul.

Sub numele lui au apărut cărți care conțin predici cu mărturii zguduitoare despre suferință, jertfă și supliciile temnițelor comuniste. Din volumul „Cuvinte Vii”, am ales câteva fragmente în care Părintele Gheorghe Calciu vorbește despre mâna protectoare a lui Dumnezeu în închisoare.  „Niciodată să nu deznădăjduiți, pentru că în cea mai grea împrejuare, Dumnezeu te scapă. Aș putea să vă spun sute de cazuri din viața mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă.

Închisoare a reprezentat pentru mulți mediul cel mai „prielnic” pentru a-L descoperi pe Dumnezeu și a înțelege că numai El face lucrurile să miște în viața noastră.

„De zeci de ori în viața mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat și din lumea aceasta. Multe lucruri s-au întâmplat în viața mea care ar fi tulburătoare pentru mulți. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca și cum îngerul meu păzitor m-ar fi luat de ceafă și m-ar fi scos din toate împrejurările. Nu mă refer la situații fizice, materiale, ci la viața spirituală.

Atunci erau ispite foarte mari, de forță, ispite de pușcărie, cu care eram amenințat. Eram la șapte metri sub pământ, la Jilava, unde într-un tunel semicilindric s-au făcut cinci celule, pe ai căror pereți curgea apa, ușa era închisă, iar aerul intra numai prin trei găuri mici, și aveam permanent lumina aprinsă. Noi ziceam că suntem într-o corabie ce duce spre moarte.

În decurs de un an au murit jumătate din toate celulele. În fiecare celulă era cineva care trebuie să distrugă viața noastră, fie că era un bolnav pe moarte, fie că era un nebun care-ți făcea viața imposibilă, care bătea în ușă și cerea să fie pedepsit cel care închidea ochii sau se așeza pe pat.

Să vedem mâna lui Dumnezeu în toate împrejurările. Să nu ne lăsăm duși de ispita că sunt puternic, bogat, că sunt deștept, că pot să fac și să câștig bine…

Toate erau asupra mea ca un nor, dar Dumnezeu mă scotea din norul acesta. Toate aceste lucruri pe care Dumnezeu le face cu noi trebuie să le vedem.

Să nu ne lăsăm duși de nici un fel de ispită, ci totdeauna să spunem: “Cu voia lui Dumnezeu se va face și aceasta, și aceea...” Și se va face.

Să nu vă închipuiți că întâmplarea sau norocul sau destinul vă guvernează viața. Viața noastră este guvernată de Dumnezeu. Să ne amintim că Mântuitorul a spus așa: “Nici un fir de păr din capul vostru nu se va clinti fără știrea Mea.”

Părintele Calciu împărtășește același dor de închisoare despre care au vorbit mulți care au suferit în temnițele comuniste, căci acolo au trăit cele mai mari bucurii ale sufletului, au descoperit taine mari ale credinței și au văzut puterea lui Dumnezeu.

„Nu exista nici o perspectivă de eliberare. Singura perspectivă a mea era să mor în închisoare. Dar am avut niște momente de bucurie duhovnicească. Exista ceva în mine, era o bucurie în mine.

După aceea am aflat că erau grupuri în lume care se rugau pentru mine, și sunt sigur că această bucurie venea din momentele de comuniune în rugăciune ci acești oameni, pentru că nu există gratii, nici bariere care să oprească rugăciunea.”

“Cuvinte Vii”, Părintele Gheorghe Calciu, Ed. Bonifaciu, 2009

Sursa: lataifas.ro