«Paznicul Cibinului» - bradul de 500 de ani din Mărginimea Sibiului, un colos de 40 metri. „Opt bărbați abia îl cuprind”

Sibiul se mândrește cu un exemplar de brad secular, vechi de jumătate de mileniu, ce a răsărit pe vremea lui Mihai Viteazu. Specimenul poate fi admirat în pădurile din comuna Gura Râului, parte din zona etnografică unică în România - Mărginimea Sibiului.

În cadrul rubricii „Oameni și locuri de poveste” a paginii de socializare a administrației județene (CJ) Sibiu au fost deconspirate mai multe detalii despre exemplarul de poveste cunoscut sub denumirea «Paznicul Cibinului» pentru care „este nevoie de opt bărbați pentru a-l cuprinde cu brațele”.

Nu de alta dar specimenul măsoară doi metri în diametru. Cei 42 de metri în înălțime și cele cinci secole de existență îl recomandă drept „unul dintre cei mai înalți și mai vârstnici brazi din România”.

Aflat în grija Ocolului Silvic Gura Râului, bradul atrage turiști datorită frumuseții naturale și a istoriei sale. În 2020, s-a clasat pe locul al cincilea în competiția «Arborele European al Anului».

Legenda colosului din Cheile Cibinului

„Nu există sătean în Gura Râului care să nu fi auzit despre legenda colosului din Cheile Cibinului, căruia, de-a lungul timpului, oamenii i-au atribuit și un nume: «Paznicul»”, au menționat autorii postării.

Apoi au povestit legenda ciobanului care și-a găsit oile cu ajutorul bradului ce a supraviețuit până în zilele noastre: „Se spune că, în vremuri îndepărtate, un tânăr ciobănaș a urcat cu mioarele spre munte, pe malul Râului Mare, unde iarba era grasă și apa cristalină. Ciobănașul locuia doar cu mama lui, ducându-și zilele cu puținii bani strânși din vânzarea brânzei și a cojoacelor cusute din lâna oilor. Ca din senin, dinspre Munții Cindrel s-a abătut o negură cumplită, ciobănașul punându-se la adăpost, alături de oile sale, sub crengile unui copac. Ostenit, tânărul a adormit, iar atunci când s-a trezit a văzut că mioarele i-au dispărut, de parcă le-a înghițit pământul. Degeaba le-a căutat în susul și în josul râului, prin pădurile dese sau pe culmile din împrejurimi: oițele păreau dispărute pe vecie”.

Minunea născută din credință

Din fericire, supărarea tânărului nu a durat foarte mult pentru că: „Ciobănașul era crescut cu credință în Dumnezeu și, cu ochii spre cer, a început să se roage. Pe față i se prelingeau lacrimi care, una după alta, s-au scurs la rădăcina unui brad. Legenda spune că bradul a prins putere și s-a înălțat spre Cer, luând parcă drumul rugăciunilor rostite de ciobănaș. Văzând minunea, păstorul s-a cățărat până în vârful bradului, de unde a putut să-și zărească mica turmă de oi rătăcite”.