Comentarii

6/recent/ticker-posts

„Cred că trăiești pe altă planetă”/”Cu banii ăștia cumpăr un kilogram jumate de prăjituri” Cu cât vinde Gabriela Cristea faimoasa ciocolată Dubai, preparată chiar de ea

De ceva timp, ciocolata Dubai a luat cu asalt rețelele sociale și toți food influencerii s-au întrecut în a o prepara. Printre aceștia, și Gabriela Cristea, care a dezvoltat un business culinar și are propriul laborator în care prepară zacuști, conserve, cozonaci și, mai nou, ciocolată și praline Dubai.



Gabriela Cristea a preparat delicioasa ciocolată Dubai în propriul laborator și a anunțat pe rețelele sociale că aceasta poate fi comandată online, de pe site-ul farama.ro. Cu cât vinde Gabriela Cristea faimoasa ciocolată Dubai Totodată, vedeta a dezvăluit și prețul la care poate fi achiziționat prețiosul desert. Mai exact, 450 grame de ciocolată Dubai costă 90 de lei.

Prțeul destul de piperat al ciocolatei se datorează în mare parte produselor din compoziție, care și ele sunt destul de scumpe. Principalul ingredient este kataiful de fistic, un ingredient oriental plin de culoare și gust, care „adaugă un contrast subtil între cremos și crocant„, potrivit descrierii de pe site.

Internauții nu au fost, însă, impresionați de preparatul Gabrielei, considerând că prețul nu este pentru toate buzunarele.

„480 de grame…118 lei plus curier…cred că trăiți pe altă planetă”

„Arată foarte bine, dar mi se pare scumpă”

„Arată bine pentru cine își permite. Sunt scumpe, cu banii aceștia cumpăr un kilogram și jumătate de prăjituri”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de urmăritorii vedetei la videoclipul postat pe contul său de Facebook.

Rețeta Gabrielei Cristea pentru ciocolata Dubai


Prezentatoarea emisiunii Mireasa: capriciile iubirii prepară prețiosul desert după rețeta următoare:Cataif- 450 g

Ciocolată albă
Ciocolată neagră
Ciocolată cu lapte
50 de grame de unt
Aur alimentar (decor)
Cremă fistic
Inserție zmeură (opțional)
Colorant alimentar

„Am dezghețat cataiful. Trebuie lăsat să se dezghețe în punga lui pentru a se păstra umezeala.

Avem ciocolată neagră, ciocolată cu lapte și ciocolată albă. La 450 g de cataif folosim 50 g de unt. Mai avem nevoie de aur, fistic și neapărat niște forme. Prima dată topim ciocolata separat, apoi facem amestecurile. Ce interesant e cataiful acesta! Ce frumos se desface! Ne apucăm să-l tăiem mărunt, cam de 1 cm și trebuie să-l facem pe tot mărunțit.

Am topit 50 g de unt, nu foarte mult și punem cataiful, apoi mergem cu el pe foc, la prăjit, doar un pic, până devine crocant. Îl amestecăm foarte bine pentru a nu se arde pe nicio parte”, a explicat Gabriela Cristea pe rețelele sociale.

Cum a apărut ciocolata Dubai


Ciocolata Dubai a fost inventată de o femeie gravidă din Emiratele Unite Arabe. Fiind însărcinată, niciun desert nu îi era pe plac, așa că a decis să creeze propriul produs. Mai mulți influenceri s-au filmat în timp ce gustau ciocolata, iar de aici nu a mai fost mult până când s-a creat o întreagă isterie.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii